Nicolae Bălcescu, omagiat de băcăuani în Italia, la bicentenarul nașterii

    la Palermo a fost înființat primul Cerc „Cultul Eroilor” al copiilor, după modelul celor din România

    Filiala „Col. Corneliu Chirieș” din Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor (ANCE) „Regina Maria” și Asociația „Diaspora Civică” din Italia au celebrat împlinirea a 200 de ani de la nașterea istoricului, scriitorului și revoluționarului Nicolae Bălcescu. Evenimentul cultural-religios a avut loc la Palermo, în Sicilia, în Piazza Marina din Giardino Garibaldi, în fața bustului celui care a fost sufletul revoluției pașoptiste din țările române. Filiala ANCE a fost reprezentată de președintele ei, col. (retr.) Paul-Valerian Timofte.

    Pentru organizarea evenimentului au mai colaborat Asociația Interculturală „Cuore-Romeno” ODV din Sardinia, Asociația „Deșteaptă-te române” și Asociația „Bambini Allegri” din Palermo. Iar manifestarea a avut loc sub egida primăriei din Palermo.



    Au răspuns prezent invitației Ioan Iacob – consulul României în Catania, Carmelo Pace – primarul orașului Ribera și deputatul Constantin Codreanu.

    După intonarea imnurilor Italiei și al României și o scurtă prezentare a ceremonialului făcută de președintele Asociației „Diaspora Civica”, Adrian Costel Buruiană, au intrat în scenă un grup de copii de la Asociația „Bambini Allegri” din Palermo, care au susținut un program artistic cu poezii și cântece. Apoi, moderatorul evenimentului, col. (rtr.) Paul-Valerian Timofte a invitat preotul din parohia ortodoxă din Palermo să oficieze ceremonialul religios.

    La monument au fost depuse jerbe și coroane de flori, iar despre semnificația evenimentului și despre personalitatea lui Nicolae Bălcescu au vorbit consulul Ioan Iacob, deputatul Constantin Codreanu și Vasile Bodoga – președintele Asociației „Deșteaptă-te române” din Palermo.
    Paul Valerian Timofte a acordat insigne și medalii aniversare participanților de seamă și organizatorilor, precum și Diploma Aniversară și Medalia Aniversară emisă de ANCE cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înființarea asociației. De asemenea, Asociația „Diaspora Civica” a acordat participanților și colaboratorilor insigne cu logo-ul organizației și postere ale lui Nicolae Bălcescu.

    „Suntem – a spus și Adrian Costel Buruiană, președintele Asociației „Diaspora Civica” – profund recunoscători pentru participarea dumneavoastră la evenimentul de astăzi și vă mulțumim pentru ajutorul fără de care nu am fi avut succesul scontat. A fost o zi în care l-am comemorat pe marele Nicolae Bălcescu, dar și o recunoaștere a sacrificiului său pentru libertatea noastră de astăzi. Ne-am aflat în fața acestui monument pentru a ne aminti de acel om care a crezut în suveranitatea și unitatea statului român de drept, pentru a ne aminti de crezul său și lupta sa pentru cerul liber al României”.

    „L-am omagiat pe unul dintre cei mai importanți patrioți pe care i-a dat nația română în perioada pașoptistă. Am fost plăcut surprinși de modul în care s-au organizat românii din Palermo pentru acest eveniment. S-a întâmplat fost, parcă, sub semn divin, pentru că tot în acest an ANCE a sărbătorit 100 de ani de la înființare, iar la Palermo acum ne-am reunit din nou românii de pe alte meridiane să ne omagiem înaintașii care au făcut pentru neamul românesc atât de mult. Iar unul dintre ei a fost Nicolae Bălcescu. Iar Palermo este unde acest mare om de stat și istoric se odihnește de-a pururi, dar unde este omagiat și respectat. O mare bucurie a noastră este că la Palermo a fost înființat, cu acest prilej, primul cerc Cultul Eroilor, al copiilor români.”
    Paul-Valerian Timofte, președintele Filialei Bacău Cultul Eroilor




    Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

    Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.