Daca as mai avea 20 de ani m-as apuca de afaceri cu petrol, combustibili, orice afacere din care ies bani repede si multi. Voi face o evaziune fiscala de un milion- doua de euro, dupa care, fie ce-o fi, poate sa fie si doi- trei ani de puscarie.
Dau 100.000 de euro la avocati sa scap cu ani mai putini (el poate sa mai dea unde stie el), mai stric alta suta de mii de euro pe directorul inchisorii, pentru a-mi aranja o viata mai buna si, boiereste, astept sa fiu eliberat, acasa ma asteapta 1,8 milioane de euro.
Vad ca se poarta in România. Dar nu mai sunt tânar, am o mica afacere, vine Guvernul si ma jefuieste, piata este proasta, taxele tot mai multe, preturile scad, nu mai sunt bani, iar eu ma duc incet – incet spre faliment, odata cu toata familia. Deoarece nu-mi convine sa ajung la sapa de lemn sau sa fac vreun gest disperat, mai bine inchid si ma angajez la stat.
Acestea sunt cuvintele spuse de un prieten la o discutie despre starea actuala a economiei românesti. Nu stiu de unde i-a venit ideea cu evaziunea, eu stiu din declaratiile politicienilor, ale guvernantilor, ca evaziunea este tinuta sub control, ba, dupa unii, a fost eradicata, toata lumea achita la stat datoriile, institutiile de control isi fac datoria, ANAF-ul a trecut la executari silite, cotrobaie chiar si prin podurile si curtile oamenilor.
Dar poate stie mai bine interlocutorul meu, cert este ca statul este la ananghie, criza, cu toate asigurarile analistilor interni si mondiali, isi face rau de cap, TVA de 24 la suta la pus la pamânt mai ales micile afaceri, a scazut masa monetara de pe piata, vânzarile cunosc un recul ingrijorator, iar bugetul pe anul 2014, asa cum este el intocmit, prevede noi cresteri de taxe, pentru a acoperi deficitul.
Nici situatia politica nu are orizont, pactul de coabitare a fost aruncat peste bord, iar lupta stearpa dintre cele doua palate, dintre presedinte si premier, nu va avea alt rezultat decât o aiuritoare degringolada economica, dar mai ales sociala.
Miza este acum noua acciza la carburanti, insa, in subtext, este vorba de orgoliu, de plata unor polite, de nemasurata dorinta de a controla tara, in timp ce natiunea asteapta solutii, economice, manageriale, asteapta revigorarea investitiilor, cresterea locurilor de munca si, implicit, a veniturilor.
