Prin 1937, Cioran scria despre prapastia deschisa intre tineri si batrâni, spunând ca, orice-am face, ne izbim de dictatura reumatismului. In stilul sau inconfundabil, sugera simbolic faptul ca o noapte a Sfântului Bartolomeu printre anumiti batrâni ar fi singura salvare, intrucât avem in fata numai cadavre care vorbesc despre „idealuri”…
In politica noastra post-decembrista unii batrâni au incercat sa-si transforme viata in moarte, solicitând sa mergem la pas cu agonia lor si, colac peste toate pupezele, sa le fim si recunoscatori. Treptat insa, electoratul a inceput sa aplice, la urne, spiritul noptii Sfântului Bartolomeu, promovându-i pe multi tineri in Parlament. Din pacate, chipul institutiei-vedeta pentru democratia noastra nu s-a schimbat. La un recent talk-show, unul dintre participanti, incercând sa-l apere pe tânarul parlamentar vrâncean care este acuzat de solicitare/primire de mita, a emis o asertiune surprinzatoare: tânarul politician era baiat bun, dar l-a stricat anturajul… Care anturaj? a intrebat moderatorul… Cum care? Parlamentul. Nu acolo traieste si munceste?… Cum, domnule, sa-l strice Parlamentul?… L-a stricat, a continuat omul sa spuna, pentru ca acolo, in culisele Parlamentului, se trag toate sforile malefice ale tarii, sunt puse in opera toate scenariile de jaf national si era normal ca imberbul politician sa fie contaminat de viciu…
Acum, când suntem in plina campanie electorala, multora dintre noi gândul ne alearga sincer, plin de sperante, tot catre promovarea tinerilor. Dar uite ca si lupii tineri ai politicii au inceput sa se molipseasca vârtos de naravurile lupilor batrâni si otraviti. Doamne, imi zic, la noi, nici macar o noapte a Sfântului Bartolomeu prin universul dictaturii reumatismului politic naravas nu e de ajuns… Privind cum ne injunghie pe la spate si acesti tineri politicieni pe care i-am propulsat prin vot, ma gândesc la faptul ca noi, electoratul, suntem in situatia tragica a lui Cezar. Va mai amintiti?
Marcus Iunius Brutus, un aprig luptator pentru republica, apreciat si iubit mult de Iuliu Cezar, a intrat totusi in conjuratia care a pregatit asasinarea lui. Se zice ca, in momentul in care l-a vazut pe Brutus ridicând pumnalul, Cezar si-a acoperit capul cu toga, exclamând ca un invins, cu amara dezamagire: „Tu quoque, fili mi Brutus ?” Chiar asa: „Si tu, fiul meu Brutus?” Ca simplu elector, privind dezamagit catre politicienii tineri in care am investit speranta, vazându-i câte nelegiuiri savârsesc, tot cam asa zic si eu: „Chiar si voi, in care-am investit atâta incredere?”…
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.