În antichitate, cel care cerea cetăţenie romană, trebuia să arate consulilor palmele. Numai cine avea bătături în palmă primea cetăţenia; trândavii erau excluşi. „O viaţă trândavă e o moarte anticipată”, zicea Goethe.
Am solicitat opiniile unor buni prieteni pentru a afla ce şi cum cu lenea. Ion Creangă m-a întâmpinat cu „Doar lenea-i împărăteasă mare, ce-ţi baţi capul!”. Apoi mi-a spus povestea cu leneşul acela care întreba „Dar muieţi-s posmagii?”, cel pe care sătenii îl duc „la locul cuvenit şi-i fac felul”. Am dat o fuguţă şi la americani, unde Benjamin Franklin mi-a vorbit în aceeaşi notă, fără să fie hâtru precum humuleşteanul nostru: „Ignoranţa şi lenea sunt cele mai mari dintre toate relele.
Ele sunt un teren pe care se nasc şi cresc toate viciile şi toate mizeriile (…) Lenea, ca şi rugina, roade viaţa mai mult decât munca”. La Praga, Franz Kafka a nuanţat pe aceeaşi idee: „Sunt două păcate principale din care toate celelalte păcate se nasc: Nerăbdarea şi Lenea”, Franz Kafka.. Tot întrebând în dreapta şi-n stânga despre lene, am înţeles că amicii Creangă, Franklin şi Kafka îşi văd opiniile contestate.
Robert A. Heinlein, de pildă, scriitor american de literatură SF, crede că „progresul nu este realizat de către cei care se scoală devreme. Este realizat de oameni leneşi care caută căi mai uşoare pentru a realiza ceva”. Larry Wall, inventatorul limbajului de programare Perl, scrie în cartea sa Programming Perl că lenea este prima virtute a unui programator (următoarele două fiind nerăbdarea şi hybrisul), deoarece programatorul leneş caută mijloace de a-şi face viaţa uşoară prin automatizarea la maxim a oricărui proces şi prin buna documentare a programelor sale, care îl face să nu fie nevoit să dea utilizatorilor explicaţii în mod repetat”.
Am dat şi peste un general de armată prusac, Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke, un mare strateg, cel care-şi clasifica ofiţerii în: proşti și leneşi; inteligenţi şi harnici; proşti şi harnici; inteligenţi şi leneşi. Pe cei inteligenţi şi leneşi, Moltke îi considera cei mai potriviţi pentru cele mai înalte funcţii de comandă. Aceşti ofiţeri erau suficient de inteligenţi ca să ştie ce trebuie făcut, dar şi suficient de leneşi, pentru a găsi cea mai uşoară şi simplă cale de a atinge obiectivul cerut. Pe cei inteligenţi și harnici el îi considera obsedaţi de micromanagement (se pierd în detalii) şi, prin urmare, sunt lideri de slabă calitate.
Mai nou, răsfoind pe net „Bucuria Lenei: Cum s-o laşi mai moale şi să trăieşti mai mult”, cartea cercetatorilor germani dr. Peter Axt şi dr. Michaela Axt-Gadermann, am fost invitat să pricep că lenea, oameni, buni, ne lungeşte viaţa! Cei doi spun că oamenii posedă o cantitate limitată de „energie vitală” şi că viteza cu care este consumată, determină precis speranţa de viaţă a fiecărei persoane”. Activităţile mari consumatoare de energie, precum „trasul de fiare” într-o sală de fortă, ar accelera îmbatrânirea şi fac organismul mai susceptibil la îmbolnăvire. Un stil de viaşă mai relaxat este important pentru sanatate. O viaţă stresantă şi populată cu exerciţii fizice în exces determină organismul să producă hormoni care cauzează hipertensiunea, spun autorii cărţii.
Una dintre diferenţele-cheie între oamenii mai leneşi şi cei hiperactivi este că organismele mai active produc mai multi „radicali liberi”, molecule instabile de oxigen despre care se crede ca ar accelera îmbătrânirea. Mai mult, „lenea este, de asemenea, importantă pentru un sistem imunitar sănatos, pentru că celulele specializate în apărarea organismului sunt mai puternice în condiţii de relaxare decât în situaţii de stres”. În timpul relaxării şi metabolismul este mai lent, producându-se mai puţini radicali liberi. Cei doi, deşi au fost sportivi de performanţă, mai cred că râsul este o alternativă mai sănatoasă decât alergarea sau exerciţiile fizice”. Şi pentru creier, avansează cercetătorii germani, lenea este foarte bună, întrucât exercitiile fizice sau stresul determină producerea unui excedent de cortisol, un hormon care vatăma neuronii şi provoacă pierderi de memorie şi senilitate prematură.
Dacă toate acestea sunt adevărate, prietenul nostru humuleştean are o problemă: nu-l mai putem privi pe eroul său care nu acceptă decât posmagi muiaţi cu ironia de până acum. Se schimbă şi perspectiva percepţiei lui Oblomov, eroul romanului cu acelaşi titlu semnat de Ivan Alexandrovici Goncearov, erou care avea o lene aproape patologică. Lenevia şi apatia apatia îi invadaseră atât de mult fiinţarea, încât inactivitatea devenise un veritabil principiu de viaţă. Se schimbă atât de mult lumea, încât nici lenea nu mai e ceea ce credam noi, salahorii economiei de piaţă multilateral nedezvoltate?…
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
