Nici braconajul nu mai e… cum a fost

Ca să ai rezultate, să fii pe lac mai des decât trece… cometa Halley

O ieșire pe teren, cu una dintre echipele de voluntari de la Centrul Regional de Ecologie, într-o activitate – aproape de rutină – desfășurată pe lacurile din vecinătatea Bacăului, nu este neapărat o aventură. Activitățile, de prevenire și control, efectuate împreună cu echipe de jandarmi și polițiști, fac parte din fișa postului. Se apropie vremea înghețului, când peștele se adună în apa caldă, coborâtă, conform legilor fizicii și gravitației, spre fund. Acolo rămâne constantă toată iarna, la temperatura de 4 grade Celsius.

Adunați prin gropile de pe fundul lacului, peștii devin astfel pradă sigură pentru cei care cunosc bine locurile și aruncă plasele. Toate lacurile sunt colmatate. În perioadele de secetă își arată formele goliciunii. Locuri de luat aminte pentru mai târziu, de cei interesați să profite. Este perioada anului preferată de braconieri. Dacă mai bate și vântul sau plouă, se cred în siguranță. Cred ei că și la adăpostul întunericului rămân nevăzuți.

Ședința tehnică

Plecăm de la sediul amenajat în clădirea fostei centrale termice din spatele sediului AZIA Security (spre Insulă), pe la ora 16, tocmai când norii plumburii revărsau peste noi boabe de gheață cât măzărichea. Și rafalele de vânt erau parcă menite să ne țină la adăpost. Suntem dotați cu două bărci – una recent achiziționată – tractate de două mașini cu tracțiune 4×4. Formăm echipaje de câte 3, dotate corespunzator cu cele necesare unei astfel de ieșiri. Traficul la această oră prin oraș este destul de intens. Bărcile atrag imediat privirile. Ceilalți conducători de autovehicule și-au schimbat atitudinea față de cea pe care o aveau în urmă cu 10 ani. Mulți ne salută, făcându-ne loc. Sunt printre ei și pescari care nu iubesc plasele monofilament și metodele brutale prin care este distrus puietul – și aici mă refer la utilizarea curentul electric.

Stau în față, având lângă mine, la volanul primei mașini, pe unul dintre cei mai activi promotori ai noțiunii de ecologie și de protecție a ariilor naturale protejate, din zona Moldovei. Gabriel Grițcu a reușit, cu multă perseverență și seriozitate, de-a lungul a peste 15 ani, să impună o conduită firească în rândul pescarilor amatori și profesioniști. Dar și să deruleze programe, conforme cu statutul de cetățean european pe care ni l-am asumat. Și ca pescari, și ca protectori ai mediului natural în care generațiile care ne preced ar trebui să trăiască… măcar la fel. „În 2005, s-au desemnat principalele arii protejate, de interes național.

În 2006, a fost o atribuire spre custodie și noi am preluat, în prima fază, Lacul Bacău, Lacul Galbeni și Lacul Răcăciuni. În 2007, s-a desemnat Situl «Natura 2000», pentru lacurile Lilieci, Bacău, Galbeni, Răcăciuni, Berești. Anul acesta a ieșit celebra ordonanță, care preia custodia de la toți custozii și o dă la Agenția Națională pentru Arii Protejate, lucru care nu s-a putut pune în practică, nici până acum, pentru că agenția nu are capacitatea să preia și să administreze așa ceva. Vino cu noi să vezi cum arată acum zonele pe care le gestionăm!”

Afișul zmeu

Nu a fost nimic stabilit dinainte. Unde? Ce?…Și Cum? Condiția era să respect ora de plecare. Oricum nu mergeam în locuri pe care să nu le știu, răzbătute și tăbăcite de pe vremea când mă ocupam de rubrica „Mondonatura”. „Mergem întâi pe digul Lacului Bacău , de lângă Podul Șerbănești, pentru a inspecta zona și a lipi un autocolant informativ pentru pescari. Panoul există deja acolo, la intrarea dinspre oraș. Venim cu informații noi, specifice sezonului în care intrăm. Avem tot interesul să încurajăm pescuitul sportiv și recreativ, pe toate luciile de apă din Bacău, chiar dacă numai lacurile Bacău și Galbeni sunt acum sub supravegherea directă a CRE. Ne deplasăm apoi spre Răcăciuni, să intrăm puțin cu bărcile pe lac. Avem dotarea tehnică și sprijinul autorităților, fapt ce ne permite să acționăm pentru prevenirea actelor de braconaj.”

Îmi place că fostul director de la „Spații Verzi”, actual consilier județean, și-a format în timp acel discurs natural, care adună esențele și le încheagă cu experiențele celor din jur. Aveam să mă conving până la lăsarea întunericului că nu îi este jenă să întrebe, să ceară părerea, dar, mai ales, să lase inițiativa și răspunderea în seama unor tineri colegi, voluntari, care știu de ce fac și de ce și-au asumat acest gen de activitate, pentru care nu sunt remunerați. Ajunși în fața panoului, pe digul de la Șerbănești din zona barajului, Moș Eol s-a pus pe șotii. Cred că ținea cu cei care înjurau când își vedeau plasele tăiate și peștele aruncat înapoi … la icrele de origine.

Nicio șansă să se poată lipi afișul informativ devenit zmeu. A nu te împotrivi vremii rele este un act de înțelepciune. Dar nici a te întoarce din drum, că trece o mâță neagră, nu-i o alegere. Drept dovadă, când am ajuns pe dealul abrupt de la Răcătău, Moș Eol abia mai răsufla. În mașină, în spatele nostru, extaz și bucurie în fața peisajului vizibil prin parbriz. Nori cu farmece iluzorii pe cer și luminozitate de ai fi putut vedea și Marea, dacă am fi fost pe Ceahlău. Dorina Zamfir, încântată că vremea ține totuși cu noi, face voluntariat cu echipa de la CRE, de un an și șapte luni. De când a pescuit pentru prima dată.

„M-a impresionat devotamentul cu care merg ei și au grijă de natură. Este ceva extraordinar. În viața zilnică lucrez ca administrator la o firmă privată. Manager în vânzări. Trebuie să recunosc că abia târziu am descoperit cât de frumos este în natură. Una este să te implici în activități reale, care lasă ceva în urma ta, chiar dacă e să cureți un deal de gunoaie și să plantezi un pom, și alta e să privești natura, în treacăt. Să dormi în cort. Să mergi în control ca să verifici permisele pescarilor. Fie iarna, fie vară. Colegii pescari m-au învățat să pescuiesc. Îmi place mai mult la «spining». Un fel de pescuit… mai curat. Am pierdut o știucă!

Cred că avea aproape 2 kg. Dar mă descurc și la feeder, și cu varga! Am investit ceva bani pe ustensile. Cea mai frumoasă și mai mare captură a fost un crap de 11,5 kg. Dar am ajuns să cred că un pescar adevărat trebuie să le învețe și să se descurce cu toate. Nu trebuie neapărat să se laude pe rețelele de socializare. Cele mai frumoase amintiri sunt cele împărtășite, cu prietenii, la locul faptei. Pe malul apei.” Luat cu vorba, realizez că oprim în fața unui echipaj de poliție. Coborâm toți…

Va urma!