Ultima din seria de manifestari organizate cu ocazia sarbatoririi a 155 de ani de la infiintarea Scolii nr. 2 de Baieti din Bacau (“Al. I. Cuza”), printr-un act semnat, pe 25 octombrie 1859, de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, s-a constituit nu numai intr-o sarbatoare a comunitatii, ci si una de inalta tinuta academica. Invitat de onoare a fost academicianul Solomon Marcus, elev al scolii, intreaga asistenta primindu-l cu aplauze.
Nevoia de a invata
„Pe unii, va avertizez, spusele mele s-ar putea sa va scandalizeze, ma astept, de aceea dintru inceput va pun la dispozitie adresa mea electronica. Sa dialogam, sa invatam, sa re-invatam dialogul, fara el ne cuprinde intunericul”, a spus copilul, elevul, profesorul, academicianul, OMUL Solomon Marcus.
Timp de doua ore s-a auzit doar vocea Profesorului, când duioasa, molcoma, când acuzatoare, vindicativa, revenind apoi la blândetea si consistenta inteleptului. Invatarea este permanenta, care, a spus distinsul academician, are doua componente si mai mult de 30 de argumente.
Scoala promoveaza, din pacate, doar preluarea, asimilarea produsului inteligentei altora, ceea ce inseamna asimilarea de rutina (reguli, formule, teorii, algoritmi, tari, capitale, date istorice, geografice etc.), a doua componenta, cea mai importanta, care defineste procesul de invatare modern, este dezvoltarea propriei noastre inteligente, a gândi cu capul nostru. Au loc astazi schimbari radicale de paradigme, dramatice, nu numai in tehnologie, cum s-ar putea crede, ci una profunda, invatarea nu este numai cunoastere, ci este si comportament.
Invatarea nu este o activitate sezoniera
Ne nastem cu nevoia de invatare, curiozitatea nelimitata a copilului in loc sa o satisfacem, in scoala tocmai aceasta curiozitate naturala este distrusa, inlantuita in reguli, teze, norme, comportamente birocratice.
„Invatarea este pentru mintea umana ceea ce este miscarea pentru corp, corpul se misca permanent pentru a nu anchiloza, asta-i trebuie si mintii, permanent antrenament. Fara miscare si uimire nu este posibila viata, lipsa unui tel inseamna boala si, cu durere o spun, este boala prezentului, dublata de plictiseala”, a mai spus academicianul Solomon Marcus. Care sunt solutiile? Sa gasim raspuns la tulburatoarele intrebari care stau inca in fata omenirii, sa invatam sa argumentam, sa explicam, indoiala este urmata de intrebare.
Daca in justitie functioneaza prezumtia de nevinovatie, in procesul invatarii trebuie sa domine prezumtia de suspiciune, pâna la confirmare, trebuie, a mai spus Solomon Marcus, sa invatam exercitiul banuielii, intuitiei, explorarea indrazneata. Invatarea nu este o activitate sezoniera, este ca respiratia pentru corp, invatarea nu trebuie sa fie cuprinsa de panica, si-a incheiat academicianul Solomon Marcus superba lectie despre nevoia de invatare.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.