Sunt destul de mulți băcăuani care, din nevoia urgentă de bani și-au amanetat bijuteriile la unități specializate în astfel de activități. Din păcate, însă, contractele de amanet conțin, de multe ori, capcane care pot da serioase bătăi de cap celor care nu sunt atenți la ce semnează.
Tocmai acest lucru au avut de verificat comisarii Protecției Consumatorilor Bacău care au luat la bani mărunți nu mai puțin de 11 operatori economici din tot județul. Din păcate, mulți dintre aceștia au fost găsiți în neregulă de comisarii băcăuani. „Au fost depistate mai multe deficiențe în contractele de amanet încheiate de unii operatori economici.
Mai exact, din unele contracte lipseau informațiile privind comisioanele încasate pe zi, iar în altele am găsit diferențe între listele cu tarife afișate în interior față de listele afișate în exterior. În plus, am găsit și contracte care erau ilizibile, iar la alți operatori registrele de operațiuni nu erau completate la zi, ceea ce spune multe”, a declarat Alin Năstasă, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Bacău.
În aceste condiții, s-a impus încheierea a șase procese verbale de constatare a contravenţiei, prin care s-au aplicat 3 avertismente și 3 amenzi în valoare totală de 6.000 lei.
Recomandări pentru consumatori
Protecția Consumatorilor îi sfătuiește pe băcăuani ca înainte să-și ducă bijuteriile la amanet, să solicite, la casa de amanet, atât preţul oferit pentru fiecare tip de metal preţios şi, eventual, pentru fiecare titlu, condiţiile contractului de amanet (comisionul perceput pe zi, durata minimă şi durata maximă a acestuia, posibilitatea plăţii înainte de termen şi a recalculării comisionului în funcţie de perioada scursă din momentul încheierii contractului etc), precum și condiţiile de prelungire a contractului de amanet şi, după caz, perioada de graţie, perioada în care obiectele amanetate nu sunt vândute după expirarea scadenţei sau condiţiile de recuperare a obiectelor amanetate. Totodată, clientul va trebui să afle greutatea corectă a obiectelor din metal preţios pe care intenționează să le pună gaj, precum și conţinutul corect de metal preţios (numărul de carate pentru aur) din bunul respectiv.
În cazul în care bijuteria are montate și pietre preţioase, va trebui aflată care este calitatea acestora. Nu în ultimul rând, trebuie verificată starea obiectului – eventualele defecte sau semne particulare – pentru a le putea recunoaşte la momentul ridicării după expirarea contractului de amanet.