Speța de astăzi pune în discuție următoarea problemă de drept: dacă în aplicarea dispoziţiilor art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în ipoteza săvârşirii infracţiunii de abandon de familie prin neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere datorată mai multor persoane şi stabilită printr-o singură hotărâre judecătorească se reține o singură infracțiune continuă sau două infracțiuni aflate în concurs. Majoritatea instațelor au aplicat prima variantă de interpretare, dar au existat și instanțe care au îmbrățișat a doua opinie. Așa fiind, procurorul general al P.I.I.C.J. a formulat un recurs în interesul legii pentru rezolvarea acestei situații, iar I.C.C.J. a stabilit cu titlu obligatoriu că:
Infracţiunea de abandon de familie săvârşită prin neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere, instituită printr-o singură hotărâre judecătorească în favoarea mai multor persoane, constituie o infracţiune unică continuă.
Argumentele pentru care instanța supremă a hotârât în această manieră sunt următoarele:
Incriminând faptele care aduc atingere relaţiilor sociale privitoare la convieţuirea socială, în mod particular a celor de familie, a căror existenţă şi desfăşurare sunt condiţionate de respectarea reglementărilor ce au ca obiect îndeplinirea îndatoririlor de ajutor material şi moral între membrii acesteia, legiuitorul a prevăzut în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal că neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, constituie infracţiunea de abandon de familie şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Faţă de modul de incriminare a infracţiunii de abandon de familie în varianta ce face obiectul prezentei sesizări se constată că reglementarea actuală a preluat aproape identic conţinutul constitutiv al celei din vechiul Cod penal [art. 305 alin. 1 lit. c)], singura diferenţă, sub acest aspect, fiind reprezentată de majorarea intervalului de neplată cu rea-credinţă a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească, respectiv de la două luni la trei luni.
În această ipoteză, dat fiind faptul că se menţin toate celelalte elemente de tipicitate ale infracţiunii de abandon de familie din legea penală abrogată, consideraţiile doctrinare şi orientarea jurisprudenţială cristalizate anterior anului 2014 îşi păstrează valabilitatea şi cu privire la noua incriminare, fără ca schimbarea de optică a legiuitorului în ceea ce priveşte unitatea şi pluralitatea de infracţiuni să influenţeze calificarea juridică a faptei debitorului obligaţiei de întreţinere de a nu plăti cu rea-credinţă, timp de trei luni, pensia de întreţinere stabilită prin aceeaşi hotărâre judecătorească faţă de cel puţin doi creditori, în sensul reţinerii pluralităţii de infracţiuni în forma concursului, în loc de unitatea naturală de infracţiune, adică a infracţiunii continue omisive.
Calificarea juridică a faptei de abandon de familie, în varianta de la lit. c) din art. 378 alin. (1) din Codul penal [art. 305 alin. 1 lit. c) din Codul penal anterior], ca reprezentând o infracţiune continuă rezultă din împrejurarea că inacţiunea concretizată în neplata pensiei de întreţinere se prelungeşte în timp, în mod natural, după data consumării, până la încetarea activităţii infracţionale, adică la momentul epuizării. Astfel, infracţiunea de abandon de familie se consumă la expirarea perioadei de trei luni, pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate, prin neexecutarea obligaţiei de plată a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească, şi se epuizează la momentul reluării plăţii de către debitor sau al condamnării acestuia, prin hotărâre judecătorească, dată la care se încheie ciclul infracţional şi se autonomizează activitatea desfăşurată până în acel moment.
Includerea infracţiunii de abandon de familie, în varianta normativă ce face obiectul prezentei sesizări, în sfera unităţii naturale sub forma infracţiunii continue a fost îmbrăţişată de doctrină, dar şi de practica judiciară, atât înainte, cât şi după intrarea în vigoare a noii codificări penale, fiind exprimată doar izolat opinia conform căreia infracţiunea este una momentană, întrucât se consumă la data expirării termenului de trei luni şi, având în vedere că obligaţia de plată are caracter periodic, fapta se săvârşeşte în mod repetat, prin neplata la termenele succesive.
Chiar dacă legiuitorul, în noul Cod penal, a adoptat o altă viziune în reglementarea unităţii legale de infracţiune, excluzând din sfera acesteia ipoteza pluralităţii de subiecţi pasivi, se constată că actuala filosofie nu are consecinţe juridice sub aspectul calificării faptei debitorului care nu îşi îndeplineşte obligaţia stabilită prin aceeaşi hotărâre judecătorească de a plăti pensie de întreţinere în favoarea mai multor creditori, întrucât, aşa cum s-a arătat, o asemenea activitate infracţională realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii continue de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, ca formă a unităţii naturale de infracţiune. Construcţia juridică recentă şi-ar fi găsit aplicabilitate, în situaţia particulară ce face obiectul prezentei sesizări, doar în cazul în care, conform doctrinei şi jurisprudenţei anterioare datei de 1 februarie 2014, infracţiunea de abandon de familie ar fi fost considerată o categorie a unităţii legale de infracţiune, în varianta continuată a acesteia, împrejurare ce ar fi permis ca, în raport cu noua reglementare, pluralitatea de subiecţi pasivi să poată face posibilă reţinerea concursului de infracţiuni, într-o asemenea situaţie.
Materialul informativ are la bază decizia nr. 4/20.03.2017 a Î.C.C.J. – COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII, publicată în Monitorul Oficial nr. 360/16.05.2017 și a fost realizat de avocat Blăjuț Dragoș – Tiberiu din cadrul Cabinetului de Avocat Dan Nițu.
