20 septembrie 2024
ActualitateNegustorie cu mandate / Blat politic PNL si PSD

Negustorie cu mandate / Blat politic PNL si PSD

Alianta liberalilor bacauani cu democrat liberalii s-a dovedit apa de ploaie la decuparea judetului in colegii electorale. Impartirea facuta de comisia parlamentara ii avantajeaza pe liberali si social democrati, iar pe liberal democrati ii arunca in ainsule” galbene si rosii.

Liberalii bacauani au fost primii care au pus mana pe harta colegiilor electorale ale judetului si tot primii care au facut-o publica intr-o conferinta de presa. Presedintele PNL Bacau si vicepresedintele partidului, Ionel Palar, au declarat ca ea este un hibrid intre cele trei propuneri inaintate in Bacau de PNL, PSD si PD-L. In opinia celor doi, decuparea judetului a tinut cont de parerile tuturor si nu ar trebui sa existe nemultumiri de nicio parte. In realitate, harta colegiilor si coloratura politica a localitatilor adunate intr-un colegiu ii contrazice pe liberali. Primul indiciu este dat de felul in care au fost alipite localitatile urbane cu primari PD-L, parteneri de alianta pe judetul Bacau cu liberalii. Zone ca Tirgu Ocna sau Agas, unde alegerile locale le-au castigat pedelistii, au fost alipite unor colegii de deputati in care majoritatea o detine PSD-ul. Acelasi lucru s-a intamplat si cu majoritatea covarsitoare a comunelor cu primari PD-L. Comune ca Brusturoasa, Ghimes-Faget, Horgesti, Plopana, Sarata, Tamasi, Traian, Urechesti, Vultureni si Zemes au nimerit in colegii care sunt de fapt fiefuri PSD. Singurele localitati in care PD-L-ul a ajuns sa intre in colegii pentru deputati in care majoritatea apartine colegilor de alianta sunt Gura Vaii si Poduri. Nici in cazul colegiilor pentru senatori, liberalii nu vor fi alaturi de democrat liberali in mai mult de trei situatii. Primii avantajati de impartirea validata de comisia parlamentara sunt liberalii. Colegiile pentru deputati si senatori din resedinta judetului sunt aproape sigure pentru presedintele PNL. Municipiul Bacau este impartit in trei colegii de deputati: doua dintre ele sunt de sine statatoare, iar cel de-al treilea are lipita langa o bucata de-a orasului o intreaga “insula” galbena. Sapte comune din nordul judetului, toate cu primari liberali. Alipirea aducatoare de voturi PNL este valabila si pentru colegiul de senator pentru municipiul Bacau. Asta nu l-a impiedicat pe liderul liberal sa declare in conferinta de presa de ieri ca: “Protocolul cu PD-L-ul ramane in vigoare pana la capatul celor patru ani. Noi il vom respecta asa cum l-am semnat. Cat priveste alianta pentru guvernare nu o vom face decat daca ne convin conditiile de guvernare. Cine va fi urmatorul partener va stabili PNL-ul la nivel central.”



Cine imparte, parte isi face

Decuparea judetului in zone distincte, pe majoritati ale PNL sau PSD, nu este intamplatoare. Spre deosebire de alte judete ale tarii, in care decuparea s-a facut doar de catre membrii Comsiei de Cod Electoral, in judetul Bacau, lucrurile au stat altfel. Seful PNL Bacau a avut privilegiul de a-si imparti judetul dupa cum a dorit. “Primarul Bacaului si Ionel Palar sunt primii doi lideri pe tara ca numar de voturi aduse PNL-ului. De aceea, Bacaul a avut voie sa-si faca propriile propuneri”, a declarat in conferinta de presa de ieri presedintele PNL local. Mai mult, Ionel Palar a si participat activ la una dintre sedintele comisiei care a decupat colegiile. “Am tinut locul unui coleg plecat in concediu, dar nu am participat la acea sedinta in care s-a impartit Bacaul. Au fost alte judete. Din ce-mi amintesc, Harghita, de exemplu”, a spus la aceeasi conferinta de presa Ionel Palar. La intalnirea cu ziaristii, cei doi au lasat sa se inteleaga ca acesta din urma s-ar putea regasi printre candidatii PNL la alegerile din toamna. “Sunt un membru disciplinat al partidului si ce va decide conducerea acestuia voi duce la bun sfarsit”, a spus vicepresedintele Palar. Fara sa dea un raspuns direct, seful lui a afirmat ca Palar poate fi un viitor candidat pentru alegerile parlamentare. “Este posibil ca partidul sa-i propuna sa se arunce in lupta pentru un colegiu. Nici n-ar fi ceva surprinzator”, a spus presedintele PNL. Liberalii mai au un nume pregatit pentru candidaturile din toamna. Cel al lui Gabriel Berca, secretar general al Guvernului. Problema acestuia este insa ca functia il obliga sa fie apolitic. Fostii colegi de partid spun insa ca nu-i nicio piedica. “Daca propunerea de repolitizare a functiilor de prefect, subprefect si secretar general al Guvernului nu va fi acceptata, Gabriel Berca isi poate da demisia din functie si va candida pentru un post de parlamentar”, a declarat Palar. Un alt liberal care si-a manifestat deschis intentia de a candida pentru un fotoliu de deputat este Silvestru Dogaru. Nominalizarile candidaturilor de la celelalte partide se lasa inca asteptate. De la PSD, de exemplu, doar deputata Minodora Cliveti a anuntat public ca isi doreste un nou mandat. Surse din interiorul partidului spun ca social democratii ii vor arunca in lupta si pe senatorul Catalin Mardare si deputatul Gabriel Vlase. Piesa grea a partidului, Viorel Hrebenciuc, ar urma sa intre in batalie pentru colegiul de deputati din Onesti, una dintre uriasele “insule” rosii pe harta judetului.
Scris de Cezara Duta



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img