Fost primar al orasului, Costache Radu povesteste in monografia sa „Bacaul de la 1850-1900” despre relatiile comerciale si preturile marfurilor de acum aproape 200 de ani.
„Negustorii nu erau priviti de sus de boieri, erau in legaturi de afaceri, se duceau unii la altii. O parte din ei au si fost alesi de obstea orasului prezedenti de Eforie, macar ca aceasta dregatorie boierii o tineau ca e numai pentru dânsii.
Negustorii români isi aduceau marfa de bacanie de la Galati, iar negustorii armeni de la Brasov, si unii care aveau dugheni de manufactura si fierarie tot de la Galati.
Saptamâni intregi, si uneori când drumul era rau si câte o luna, treceau pâna se intorceau cu marfa. Care cu boi si carute mocanesti cu câte 9 si 12 cai duceau marfa. Unii aduceau mai des, dar altii cumparau si de la iarmaroace, unde se vindea cu toptanul. Cu toate aceste greutati, marfa le era buna si vânzarea cinstita. Aveau de toate ca si astazi, le lipsea Camenber-ul, Roquelort-ul, Brie si altele din gustul rafinat.
Ei vindeau rachiu bun, neotravit si in loc de cognac si lichioruri vindeau votci facute pe lamâie, pe portocala, pe menta si altele. De tuica nici se pomenea. Lumânarile de ceara galbena de albine le faceau ei si de ceara alba adusa din Rusia.
Pretul alimentelor
Cu toate cheltuielile ce faceau cu aducerea marfurilor, totusi nu vindeau scump: oca (1,25 kg) de icre negre tescuite, jumatate de galben (18 lei si 20 parale, cele moi se suiau la un galben). Oca de cafea buna 1 sorocovat (moneda de argint) (2 lei si 20 parale), oca de zahar, 60 parale. Oca de unt-de–lemn adevarat, de masline, 1 leu si 20 parale.
Oca de cas, 24 parale, oca de faina de papusoi 5 parale si toate celelalte articole aveau preturi tot asa de mici. Aceste preturi, de pe la 1860 inainte, incepura tot a se mai spori si când s-au sters ocile si a venit kilogramul, preturile au ajuns indoite si marfa mai putina in kilogram. Iar azi preturile (sunt) incincite. Daca vreunul din batrâni s-ar scula din morti si ar vedea ca pe un kilogram de brânza facuta din oile din tara i se cere 2 lei noi, adica 6 lei vechi pe 3 litri, desigur ca ar lua parul in mâna.
Toata marfa era „curata”
Dughenile negustorilor desartau multa marfa prin camarile boieresti si a târgovetilor mai cu dare de mâna. In ziua intâi a postului mare, ulita era ticsita de trasuri din oras si de la tara, care incarca bacalii pentru post; astfel ca mai fiecare negustor facea vânzare in fiecare zi de 300 si 400 de galbeni. Când le sosea marfa proaspata, trimiteau gura din casa in casa, iar crâsmarii trimiteau pe strazi câte un om care striga ca la crâsma cutare atâtea parale e ocaua de vin. Asta le era publicitatea, nu erau tipografii. Si oca de vin nou se vindea cu 12 parale, (vinul) vechi de un an cu 24 parale, si de 2 si 3 ani cu o nisfia (moneda turceaca valorând 64 de parale). Pe atunci nu se zicea nici de cumparator, nici de vânzator cuvântul curat, adica da-mi marfa curata, rachiu curat, vin curat, caci nu se pricepeau si nici le venea in minte sa se gândeasca la falsificare.
Sistemul monetar
Banii tarii pe atunci erau de arama: lescai (2 lescai – o para), mici si subtiri, de 2 parale, de 5, de 10 si 12 parale. Acesti bani erau turcesti si rusesti. De argint: puisorul (15 parale) mic si subtire, dupca de 24 parale, 1 leu si opt, leul avea 40 parale. Nisfeaua de 64 parale, sorocovatul rusesc, de 2 lei si 16 parale, sorocovatul nemtesc de 2 lei si 20 parale. Sorocovatului i se mai zicea si sfant. Carboava de 12 lei, un sfert de carboava 3 lei, jumatate de carboava 6 lei. Bislicul de 4 lei. Irmilicul sau icosarul 14 lei, jumatate de irmilic, 3 lei 20 parale, jumatate de irmilic 7 lei. Si acesti bani erau rusesti, nemtesti si turcesti.
De aur: irmilici de aur 14 lei, galbanul austriac de 37 lei, galbenul olandez tot 37 lei, lire turcesti, lefte si mahmudele. Când veneau rusii in tara lasau si poli imperiali. La visteria statului insa nu se primeau banii de argint, decât carboavele si irmilicii, iar din bani de aur, galbenii, polii si lirele, si cu valoarea mai scazuta. Apoi si la Galati era cu totul alta valoarea la bani. Acesti bani au disparut la 1867, când statul batu bani românesti de arama, argint si aur.
La piata
Pe atunci cu trei galbeni te imbracai bine, cu stofa buna si curata. Nu erau materii frantuzesti si englezesti, ci nemtesti. Taranii isi cumparau sapa si coasa cu câte un leu si cu câte 50 parale. Sumanul si-l cumpara ieftin, lada de Brasov pentru el sau pentru zestrea fetei lui o platea cu 4 sau 5 lei.
Bumbacul il cumpara ieftin cu doi lei ocaua si femeile lor toate puneau pânza ca le dadea mâna. Perechea de opinci o platea 24 parale si caciula de un miel intreg 64 parale sau 2 lei. Si taranii cu nevestele lor veneau in zi de târg si la sarbatorile la oras cu câte ceva de vânzare. Ei vindeau pe mai multe piete, caci pe atunci erau mai multe, nu una ca astazi: oua, smântâna, lapte dulce, pui, gaini, gâste si unii aduceau si porci. Oul era doua parale, laptele era 14 parale ocaua, puii 24 sau 30 parale perechea, gaina 1 leu, gâsca 2 lei, iar porcii grasi un irmilic sau jumatate de galben. In iarmarocul cel mare de la Sf. Petru (29 iunie), iarmaroc de vite, se vindeau mii de vite si nu erau scumpe: o pereche de boi buni 3 sau 4 galbeni, o vaca 4 irmilici, o pereche de cai, nu rusesti nici unguresti, ci moldovenesti, câte 200 si 300 de lei; cei mai buni si frumosi câte 500 si 800 de lei.
Comert umblator (ambulant) se facea si pe atunci, dar mai mult de straini. De mai multe ori pe an veneau slovacii, niste oameni inalti care purtau pe spatele lor un fel de lada lunga de vreo cinci coti si larga de trei. In aceasta lada aveau o dugheana intreaga de marfa si mai cu seama pentru femei. Cu lada pe spete si o muzica cu foi in mâini, din care cântau, cutreierau strazile. Faceau vânzare, caci aveau marfa buna si ieftina ca pe atunci. Apoi la zile de târg veneau coropcarii (lipovenii), cu o mica ladita pe spete, se asezau in piete si marfa lor era mai mult margele, cercei, inele si flori pentru fetele si femeile de tara. Iar la iarmaroace inundau orasul buccengii (evreii) ce veneau din Iasi. Acestia mai vin si azi, iar slovacii au disparut de pe la 1864 si coropcarii de pe la 1890″.
Costache Radu
