26 decembrie 2024

Ne vaccinăm anti-COVID? Când, unde și cum?

După cum se știe, vaccinarea împotriva COVID-19 în România se realizează în trei etape, în care sunt vaccinate grupele populaționale, după cum urmează:

Etapa I:
• Persoanele incluse în categoria lucrătorilor din domeniile sănătății și social – sistem public și privat. Vaccinarea se realizeză prin intermediul unităților sanitare sau a centrelor de vaccinare ori a echipelor mobile de vaccinare – în funcție de situație. Concret aici sunt incluse următoarele categorii de personal:
– personalul din spitale și unități ambulatorii (personalul medico-sanitar, personalul auxiliar, personal administrativ, securitate și pază și alte categorii);
– personalul din sistemul de medicină de urgență: ambulanță, SMURD, IGSU, IJSU, camere de gardă, CPU, UPU;
– Personalul din medicina primară – din rețeaua de medicină de familie, medicină școlară și asistență medicală comunitară;
– Personalul din laboratoare, farmacii și alți lucrători din domeniul sănătății;
– Personalul din serviciile stomatologice;
– Medici rezidenți, elevi și studenți cu profil medical;
– Paramedici și alți voluntari care își desfășoară activitatea în unități sanitare;
– Personalul de îngrijire care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale și medico-sociale;
– Personalul care acordă îngrijiri medicale și sociale la domiciliu;
– Personalul din serviciile de sănătate publică (Institutul Național de Sănătate Publică, Direcțiile de Sănătate Publică);
– Personalul din unitățile sanitare ale ministerelor cu rețea sanitară proprie;
– Personalul din centrele de dializă și transfuzii;
– Personalul implicat în derularea campaniilor de vaccinare.



În Bacău, această etapă de vaccinare se realizează în cele 6 centre de vaccinare stabilite în Spitalul Județean de Urgență Bacău, Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău, Spitalul Municipal de Urgență Moinești, Spitalul Municipal Onești, Spitalul Orășenesc Buhuși și Spitalul Orășenesc Comănești. Până pe 11 ianuarie din etapa I de vaccinare anti-COVID-19, s-au vaccinat 1.865 de cadre medico-sanitare din județul Bacău.

Etapa a II-a:
• Include populația cu grad de risc și lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale și se derulează prin rețeaua de centre de vaccinare/echipe mobile de vaccinare/medicină de familie, după caz. Concret vorbim despre:
– Populația cu grad ridicat de risc: adulți cu vârsta peste 65 de ani și persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.
– Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale: personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora); personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești; personalul din sectorul economic vital (procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază – panificație, lactate, carne, fructe și legume, uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă, centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric, unități de producție, transport și distribuție gaze/ combustibili lichizi și solizi/ medicamente și materiale sanitare / persoane și mărfuri, noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale, comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale).
– Personalul din unitățile de învățământ și creșe;
– Personalul poștal și din servicii de curierat;
– Personalul cultelor religioase;
– Personalul din mass-media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);
– Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

În Bacău încă nu se știe cu exactitate care vor fi aceste centre.

Etapa a III-a:
• Include populația general, iar vaccinarea se va derula prin rețeaua de centre de vaccinare/echipe mobile de vaccinare/medicină de familie/centre de vaccinare drive-through, după caz. Este vorba despre populația adultă și populația pediatrică (copii), în funcție de evoluția epidemiologică și de caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârsta sub 18 ani.

În Bacău nu sunt încă informații legate de aceste vaccinări.

Grupele populaționale pentru vaccinarea împotriva COVID-19:

Pentru stabilirea și prioritizarea grupelor populaționale, au fost luate în considerare următoarele criterii: principiile de etică și echitate social, criteriile epidemiologice care să permită flexibilitate în alocarea vaccinului la nivel regional și local – în funcție de evoluția infecției în teritoriu, de ex: creșterea rapidă, exponențială a numărului de cazuri peste o anumită valoare prag (definirea unui prag de incidență) la nivelul unei regiuni va permite, în funcție de caracteristicile populației, distribuirea prioritară a vaccinurilor la nivelul populației respective pentru limitarea răspândirii virusului; criteriile medicale – impactul infecției cu SARS-CoV-2 la nivel individual și colectiv: riscul de infecție cu SARS-CoV-2; riscul de evoluție severă și deces în caz de infecție; riscul de transmitere a infecției de la persoana infectată la restul persoanelor; activitățile esențiale care asigură buna funcționare a infrastructurii critice; în cadrul aceleași categorii pot fi prioritizate subcategorii în raport cu criteriile medicale, evoluția epidemiologică, indicațiile și contraindicațiile tipurilor de vaccinuri aprobate, disponibilitatea vaccinurilor.

CE SPUNE PREFECTURA BACĂU

Informații concrete despre vaccinarea împotrica COVID-19 în Bacău NU SUNT. ÎNCĂ LE MAI AȘTEPTĂM. Am aflat însă de pe site-ul Prefecturii următoarele, pe un comunicat de la sfâșitul anului trecut (singura informație la care avem acces!!!):

„În județul Bacău a început prima etapă din Strategia Națională de vaccinare împotriva Covid-19, care se adresează personalului din domeniul medical și social. (…) Centrele de vaccinare vor funcționa cu avizul Direcției de Sănătate Publică, fiind coordonate de medici, iar vaccinarea se realizează de către personal medical avizat care a participat și continuă să participe, în etape, la sesiuni de instruire. La nivel local, se organizează Nucleul Local de Coordonare ce asigură implementarea măsurilor dispuse de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea și Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției. Toată activitatea de vaccinare se va desfășura în baza unei programări. Programarea se face într-o platformă unică, telefonic, online sau prin intermediul medicului de familie. Fiecărei persoane i se vor furniza informații privind vaccinarea și conduita în cazul apariției reacțiilor adverse postvaccinare, existând o monitorizare în acest sens, după caz. Vaccinarea este voluntară și nu este obligatorie, întrucât este un drept și nu o obligație.”

Pentru cetățenii care doresc să se vaccineze se organizează 26 de centre de vaccinare în Bacău, Onești, Moinești, Comănești, Buhuși, Tg. Ocna, Dărmănești, Sascut, Balcani, Helegiu, Parincea, Podu Turcului și Brusturoasa. Între acestea, sunt și două centre mobile, în Bacău și Onești, care vor asigura vaccinarea persoanelor cu un acces limitat de vaccinare cum sunt cei din centre rezidențiale, precum şi altă populaţie din anumite localităţi, unde deplasarea se face cu dificultate. Procesul de pregătire a centrelor de vaccinare este integrat și are o coordonare unitară, pe etape, iar pentru asigurarea tuturor condițiilor prevăzute de legislația specifică, întreaga organizare structural-funcțională se va face cu avizul Direcției de Sănătate Publică Bacău.

Pentru buna informare a cetățenilor, Instituția Prefectului – Județul Bacău desfășoară activitatea de distribuire tuturor unităților administrative teritoriale din județ a afișelor aferente campaniei de vaccinare destinate acțiunilor de prevenire în combaterea infecțiilor Covid-19, în conformitate cu Ordinul Comandantului Acțiunii.

Așteptăm cu interes și alte informații, mai concrete!



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img