15 noiembrie 2024

Ne-am întors de unde am plecat

În decembrie 1989 nu multă lume mai credea ceea ce spuneau autoritățile. Totul se desfășura în virtutea inerției; autoritățile dădeau din gură și trasau sarcini, oamenii dădeau din cap și aprobau, dar, la final, totul se făcea cum se nimerea, fără nici o legătură cu ceea ce venea de sus. Populația se deconectase de la sursele oficiale de informații; multă lume se deconectase și de la sursele oficiale de alimente, îmbrăcăminte și așa mai departe; între conducători și conduși se crease o prăpastie imposibil de trecut. Dar nimeni nu vorbea cu voce tare despre așa ceva. Oficial, totul era perfect. România era un imens sat al lui Potemkin.

Au trecut trei decenii de atunci. Și am ajuns de unde am plecat. Între autorități și populație se cască o prăpastie imensă. Autoritățile fac declarații, iau măsuri, decizii, amenință în vreme ce populația se face că le acceptă. Cu mici excepții, ale unora mai curajoși care strigă în gura mare că Împăratul e gol. Per ansamblu, însă, populația s-a dumirit de dubla măsură a autorităților. Și acționează după alte coordonate, nu după cele stabilite prin HG, OUG sau ce act mai inventează cei de la Putere. Vor să purtăm masca? O purtăm când e absolut necesar, Vor termoscanare? Nici măcar agenții de pază care o făceau pe durii nu se mai uită la ce indică termometrele. Ba, am auzit unii care țineau monologuri despre „prostiile” pe care ni le îndrugă Guvernul și bătaia de joc la care suntem supuși.



Bătaie de joc? Cum altfel se numește schimbarea „din condei” a pragurilor doar pentru ca Partidul-Stat să-și țină Congresul? Cum se numește mânăreala testelor? Cum se numește faptul că 5.000 de oameni s-au înghesuit fără nici o problema într-o incintă dar la un miting nu au voie mai mult de 100 și ăia doar cu certificat? Cum se numește faptul că elevii sunt obligați să poarte masca în clasa dar președintele stă fără mască, în încăpere?
Regulile nu sunt pentru toată lumea, doar pentru proști. Asta văd românii în fiecare zi. Și, atunci, cum să li se ceară să respecte niște reguli pe care cei care ar trebui să dea un exemplu nu le respectă?

România a ajuns o țară în care guvernarea se mai ține într-un fir de ață. Populația e sătulă de restricții, de bătăi de joc, de îmbogățirea șmecherilor pe seama fraierilor. Poate că românii nu se vor revolta, ci se vor replia, ca de atâtea ori în istorie. Dar, la ce iarnă ne așteaptă, la ce prețuri vor fi la gaze, la căldură, la mâncare, la benzină și la toate celelalte, va fi suficient unul să dea cu o piatră într-un geam, ca să se dezlănțuie jihadul!


Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014