Aruncarea nației în mrejele drogurilor este cea mai ticăloasă dramă pe care au zămislit-o (profesionist) guvernanții postdecembriști. Atunci când polițiști, vameși și unii dintre cei foarte apropiați variilor centre de putere (sau chiar din miezul acestora) se regăsesc în această mafie a infernului halucinațiilor, nu mai e de spus, decât doar atât: ,,Apocalipsa e aici!” Ministrul de Interne pare normal la cap, atunci când spune că a fost pierdută, în ultimii zece, cincisprezece ani, bătălia cu marea criminalitate, nu doar cu drogurile. Un alt ministru, al Justiţiei, argumentează că avem milioane de consumatori de droguri. Normalitatea nu pare a locui și în capul primului ministru, care nu este de acord cu faptul că statul a pierdut bătălia cu drogurile.
Are însă și el ceva dreptate, atunci când spune că ,,marii traficanți scapă aproape întotdeauna nepedepsiți”. Dar cum să nu scape, atunci când epoleți și fotoliști de lux din toate zările, plătiți regește pentru a stopa crima, înalță ziduri în fața epoleților de bună credință care se străduiesc s-o preîntâmpine? Despre un sistem politic sub oblăduirea căruia drogurile se vând pe stradă ca semințele de dovleac și pătrund în multe școli ca niște delicatese, ce poți să spui altceva decât că este un criminal în serie? La începutul acestui an școlar, în Buzău, s-a constatat că un profesor înscris în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, care fusese recent condamnat, cu suspendare, și ca actor al traficului de droguri, era încă purtător de catalog la două școli. Gândindu-te la siguranța din școli, te cutremură gândul că exemplul ar putea să nu fie singular.
Statul a cheltuit aiurea o avere considerabilă, plătind tot felul de instituții și experți în combaterea consumului de droguri, în vreme ce traficanții, stingheriți doar de oprobiul opiniei publice sănătoase, și-au făcut mendrele în fel și chip. Acum vreo doisprezece ani, pentru a-și apăra elevii, un director de liceu a prezentat oficial probe care vizau prezența drogurilor în spațiul comunității locale, indicând chiar și o adresă în care dealerii organizau aprovizionarea/ livrarea. Credeți că a existat vreo reacție pozitivă? Atunci când, după o vreme, managerul s-a interesat de soarta îngrijorării sale, i s-a răspuns sec: ,,E treaba noastră, a instituțiilor specializate”… Cum Dumnezeu să nu te ducă gândul, după un asemenea răspuns, la posibile complicități criminale ale știți dumneavoastră cui…?
Nu mai putem trimite săgeți otrăvite nici măcar către raiul clasic al drogurilor: Columbia. Ne-am columbianizat serios. Am devenit pentru mafia columbiană un concurent veritabil. Cam ceea ce La Cosa Nostra (LCN), mafia americană, este pentru Cosa Nostra siciliană.
