La o populație de peste 330 de milioane de locuitori, Statele Unite ale Americii este administrată de președinte, vicepreședinte și 15 secretari de stat, șefi de departamente, consilieri pe probleme ai președintelui (miniștri, în accepție europeană). Forul suprem este Congresul, compus din două camere, Senatul (100 membri, câte doi pentru fiecare stat) și Camera Reprezentanților, cu 435 de membri. Reluăm, Guvernul, indiferent care partid este la putere, are 15 secretari de stat, iar Congresul doar 535 membri. Și e America.
Așa au spus Părinții Constituției, așa a rămas. Prin Europa este inflație de miniștri și parlamentari, cap de afiș fiind Italia și Franța. În România, Guvernul este gonflabil, în funcție de interese și de numărul celor care trebuie să fie recompensați cu o funcție. Așa s-a ajuns ca Guvernul Dăncilă, să nu merg prea departe, să aibă 30 de miniștri, iar acum, cu toate că liberalii au promis (dar câte nu au promis ei în campanie!) că vor subția Guvernul la 15 miniștri, s-a ajuns însă „pas cu pas”, la 20 de miniștri, populația fiind de 19,5 milioane de suflete, în scădere drastică, față de acum 15 ani, astfel că, în
Parlamentul bicameral sunt 465 de parlamentari, 329 în Camera Deputaților și 136 în Senat. Dacă mai amintim că aparatul bugetar-funcționăresc a depășit 1,4 milioane de persoane, avem o imagine a colosului cu picioare de lut, care se alimentează din bani publici. Mai trebuie plătiți și șomerii, persoanele cu dizabilități, alocațiile copiilor, pensiile speciale etc., iar salariați sunt doar cu puțin peste 5 milioane, în condițiile în care, pe la 1990, erau 10 – 11 milioane.
Tot atunci, în treacăt fie spus, nu aveam niciun leu datorie externă, iar acum împrumuturile externe au depășit 50 la sută din PIB. 50 la sută!? Am avut o țară bogată, ce s-a ales de ea? Mai e a noastră, ne mai ocupăm de ea, sau cineva, nu peste mult timp, va trage heblul. Temă pentru acasă, în vacanță. Nu-i de glumă.
