În noaptea de 9/10 iunie, pe cerul Moineştiului, a căzut o stea şi s-a ridicat la cer un înger semnificând trecerea la Domnul a celui care a fost CONSTANTIN POPA, unul dintre acei oameni deosebiţi ai judeţului Bacău. Firul vieţii i s-a rupt în urma unei crunte şi nemiloase boli declanşată de mai puţin de doi ani, în ciuda eforturilor unor medici de renume, a tratamentelor cu medicamente procurate din multe colţuri ale lumii, a susţinerii din partea familiei şi a multor prieteni, dar, mai ales, a extraordinarei sale dorinţe de a trece cu bine această mare încercare. Nimic nu a putut sta în calea implacabilului destin.
Cel care tocmai ne-a părăsit a văzut lumina zilei în Glăvăneşti, sat de mocani harnici şi întreprinzători, ale căror trăsături morale le-a moştenit. Mândru de originea sa, Costică Popa se considera un privilegiat pentru faptul că părinţii, Grigore şi Vergina, au fost gospodari destoinici, care i-au crescut, pe el şi pe ceilalţi trei fraţi mai mici în spiritul respectului pentru muncă, omenoşi, de cuvânt, cu grijă faţă de semeni şi faţă de rostul lor între oameni.
A purtat mereu cu sine nostalgia locurilor şi întâmplărilor copilăriei, iar chiar dacă drumurile l-au dus în zone mai mult sau mai puţin îndepărtate, a revenit mereu, cu nerăbdare şi bucurie în satul natal. Am făcut acest scurt incurs în originile lui Constantin Popa, deoarece tocmai acestea stau, în cea mai mare măsură, la baza devenirii sale în viaţă: temelie solidă, ascensiunea treaptă cu treaptă, când mai domol când mai în forţă, cu diplomaţie şi mereu optimist, meşter al lucrului făcut cu suflet şi dăruire, un perfecţionist neobosit, scormonitor în viitor şi posibilităţile pe care acesta poate să le ofere, întotdeauna înconjurat de prieteni, fiind oricând dispus să ajute, să sprijine pe cei care-i bat la poarta casei ori a sufletului, având acea înţelepciune nativă specifică omului gospodar din satul românesc, care l-a făcut să intuiască oportunităţi chiar şi acolo unde cei mai mulţi nu vedeau nimic, şi aceasta de-a lungul întregii sale vieţi.
Şi-a început cariera cu hotărârea de a performa, iar aceasta s-a concretizat în activităţile culturale ca director de cămin cultural (la 22 de ani), în talentul publicistic, primar de comună (cu bune rezultate) la numai 25 de ani, director de spital, lider în timpul facultăţii, iar, după absolvire (1982), numit imediat directorul unei asociaţii intercooperatiste şi apoi al alteia, ambele zootehnice, dar la care el, inginerul agronom, a demonstrat calităţi şi capacităţi organizatorice remarcabile.
În urma evenimentelor din anul 1989, după o perioadă de analiză, a decis să înfiinţeeze o firmă de comerţ şi panificaţie, SC ROSID PROD SRL din Moineşti, a cărei activitate a început în octombrie 1993. Dotat de Mama Natură şi cu un foarte dezvoltat simţ de orientare, la fiecare răspântie a drumurilor vieţii a ştiut –uneori instinctiv, uneori în urma unor raţionamente pe care doar cei înzestraţi şi cunoscători le pot face, uneori pentru că apropiaţii săi i-au sugerat – să aleagă cele mai bune căi, atât pentru el (implicit pentru familia sa), dar şi pentru oamenii şi comunităţile de care este legat şi oricând poate privi cu mândrie în oglinda proprie, pentru că are ce vedea, a lăsat şi, cu siguranţă, va mai lăsa multe în urma sa. Iscoditor şi cu simţ practic, s-a orientat apoi spre agroturismul montan, construind şi deschizând pensiunea „Montana” la Slănic-Moldova, iar la câţiva ani pensiunea „Royal” la Moineşti. Bine ancorat în noile realităţi ale ţării, a derulat între cele mai multe proiecte din judeţ cu finanţare europeană. Toate cele trei obiective enumerate se disting prin calitatea excelentă a produselor şi serviciilor oferite, reputaţia lor trecând cu mult limitele judeţului.
Preocupat şi de permanenta sa perfecţionare, a pregătit şi susţinut un doctorat în agroturism montan cu tema Dezvoltarea turismului şi agroturismului în zona montană a judeţului Bacău, pe care l-a luat cu nota maximă la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, despre care regretatul academician Valeriu D. Cotea afirma: „În perioada celor 4-5 ani de pregătire prin doctorantură, Costică Popa a reuşit să-şi modifice, practic, şi profesia, reuşind să o pună în deplin acord cu bazele teoretice ale domeniului în care a început să lucreze. După ştiinţa mea, lucrarea se află printre primele teze de doctorat care dezbat probleme economice apărute în noile condiţii economico-sociale de la noi”. Având multiple cunoştinţe acumulate, precum şi abilităţile sale într-ale scrisului, Costică Popa a publicat peste treizeci de articole şi câteva cărţi, dintre care vom aminti doar Itinerarii turistice montane, Vinul în viaţa omului, Monografia comunei Glăvăneşti, Studii privind dezvoltarea agroturismului şi a managementului acestuia în zona montană a judeţului Bacău, Turism European – Formare profesională în context european.
În semn de preţuire, la împlinirea a 65 de ani, apoi la 70 de ani, familia, prietenii şi colegii au hotărât să-i dedice câte o carte, în care aceştia, între altele, au creionat câteva trăsături ale aniversatului, din care vom cita câteva. „Pentru spiritul în care a fost crescut şi educat, a înţeles foarte repede care sunt principiile capitalismului şi ale economiei de piaţă, oportunismul şi preocuparea de a-şi asigura resursele, bunăstarea, liniştea şi fericirea picurându-le, din când în când, cu acte de filantropie şi bunăvoinţă, în care a încercat şi încearcă să-i implice şi pe cei dragi sie sau familiei sale” (Felix Bănilă). „A învăţat ca un autodidact, pas cu pas, managementul unei astfel de activităţi, şi-a condus afacerea cu mână de fier şi, într-un final, a reuşit să facă o activitate rentabilă. Abilitatea înnăscută de a relaţiona şi comunica cu autorităţile locale şi centrale, oameni politici, instituţii, sau parteneri de afaceri, experienţa dobândită înainte de revoluţie ca manager, l-au ajutat să devină o personalitate recunoscută în domeniu.
Si-a diversificat sursele din care să obţină informaţii pentru a-şi dezvolta afacerea. Trebuie să-i apreciem flerul în a folosi oportunităţile care apar la un moment dat pe piaţă. Programele din perioada de preaderare a României la UE i-au fost de mare folos. Astfel, a deprins managementul proiectelor pe fonduri europene” (Dumitru Brăneanu). „A fost primul şi unul dintre doctoranzii model dintre cei pe care i-am îndrumat, reuşind să-şi termine referatele ştiinţifice şi teza de doctorat la termen şi cu calificativul foarte bine.
Am apreciat înclinaţia domnului ing. dr. Constantin Popa pentru cercetare ştiinţifică, realizând în continuare mai multe lucrări în domeniu, dar, mai ales, un număr de aproape 10 granturi ştiinţifice obţinute în competiţie, fapt care i-a adus satisfacţii personale, dar şi prestigiu printre specialiştii în domeniul agroturismului” (Ion-Valeriu Ciurea). „Un om deschis şi vesel, purtǎtor al unui zâmbet permanent, un zâmbet puţin ironic al omului care are întotdeauna ceva de spus în dialog cu sine sau cu interlocutorul sǎu” (Vasile Cocriş). „Volubilul şi veşnic veselul Costică Popa, cel care nu ştie să se supere pe nimeni şi care ştie să ia în derâdere chiar şi necazurile… altruist, vesel, făcând mereu haz şi de necaz, care ştie să încălzească atmosfera” (Octav Dospinescu).
Constantin Popa a fost un familist convins, familia fiind, pentru el, sacră. Sprijinit permanent de soţia sa, Rodica, cea care i-a fost sfătuitor de taină, dar şi umărul pe care ştia că se poate baza, a purces la lucrări şi întreprinderi la care mulţi nici nu gândeau. De asemenea, şi-au crescut şi educat copiii, urmărindu-le mereu paşii, dându-le frâu liber, iar aceştia i-au înnobilat cu rangul de bunici, umplându-le casa cu cei patru nepoţi. Treptat, i-au adus lângă ei, fiecare administrând câte una dintre cele două pensiuni.
Orice despărţire este grea, dar despărţirea de cel care ţi-a fost soţ aproape jumătate de veac şi de cel care ţi-a fost părinte, aceasta întâmplându-se la o vârstă la care Costică Popa încă mai avea multe de spus şi de făcut, este şi mai grea.
Pentru cei care l-am cunoscut pe Costică, i-am fost prieteni, am trăit multe întâmplări de tot felul împreună, plecarea sa dintre noi ne lasă mai săraci. Ne va lipsi optimismul molipsitor, zâmbetul, jovialitatea, ironia sa fină, dar şi modelul de om care ştia să învingă orice obstacol cu aparentă seninătate, deşi numai el îşi ştia frământările.
Familiei îndoliate, un gând bun şi o asigurăm de toată compasiunea noastră, dorindu-i să aibă puterea de a trece, ştiind că va fi greu, peste această mare încercare a vieţii.
A trecut marele prag un om drag, un om care la 70 de ani avea încă o mare poftă de viaţă şi multe proiecte, un om care ne va rămâne în gând şi în suflet atâta timp cât vom mai fi şi noi pe acest pământ. Îi rămân în urmă ceea ce a construit moral şi material, o soţie îndurerată, copiii şi nepoţii care nu vor mai avea cui să spună „tată” sau „bunic”.
Sincere condoleanţe familiei, iar pe tine, Costică, să te ierte şi să te aibă Dumnezeu în pază!
Vilică Munteanu
