Nu am nicio indoiala ca stropselile nationaliste din ultimele zile de prin asa-zisul Tinut Secuiesc sunt alimentate de considerente electorale. La fel si iesirile bataioase ale lui Basescu la adresa iredentistilor maghiari, par sa aiba la baza tot un calcul electoral, in perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European.
Circul nationalist se repeta periodic, mai cu seama in apropierea alegerilor, in lipsa unor performante economice, politicienii apeleaza la vechea reteta a invrajbirii pentru a-si mentine functiile.
Problema este ca acestor accese de retorica nationalista le cad victime colaterale cetateni din ambele parti, care cred ca gasesc in explicatiile liderilor lor cheia esecului personal sau colectiv.
Tara o duce prost nu pentru ca Guvernul nu-si face treaba, ci pentru ca maghiarii vor autonomie. Sau invers, economia tarii e in pioneze nu pentru ca deciziile luate de lideri au fost proaste, ci pentru ca maghiarii din România nu au autonomie.
E foarte usor pentru persoanele cuprinse de frisoane nationaliste sa treaca granita confruntarii pur verbale si sa puna mâna pe pari ca sa-si impuna punctul de vedere. Am mai trecut prin episoade din astea si stim ca o escaladare a violentelor este foarte usor de realizat, mai ales in contextul politic actual.
Din pacate, sunt foarte putine lucrurile care pot fi facute pentru a contracara efectul crizelor nationaliste ale politicienilor. De obicei, de calmarea capetelor prea infierbântate se ocupa UE, care trimitea avertismente politicienilor.
Doar ca, de câtiva ani, liderii tarilor europene cu traditie veche democratica au fost cuprinsi si ei de virusul acesta si folosesc masiv teme nationalist – extremiste pentru a-si salva scaunele.
Când lideri politici din Italia, Franta sau Anglia au adus ca argumente electorale ura fata de imigranti, cum sa le explici ungurilor sau românilor ca nu e corect sa folosesti in campania electorala argumente nationaliste?
