Din nou în apă, din nou pe podium. Odată cu reluarea competițiilor de natație, CSM Bacău își completează palmaresul cu noi succese importante. Și o face prin doi dintre cei mai reprezentativi sportivi ai județului: înotătorul Daniel Martin și săritorul în apă Cătălin Cozma.
Unicul băcăuan calificat la Olimpiada de la Tokyo care a fost amânată pentru vara lui 2021, Dani Martin și-a reluat activitatea competițională participând zilele trecute la Campionatele Naționale de înot în aer liber pentru Seniori, Tineret și Juniori desfășurate la București. Elevul lui Iulian Matei s-a încununat campion național la 100 metri fluture și a obținut medalia de bronz în proba de 50 m fluture.
Colegul său de club, Cătălin Cozma, a avut, la rândul său, un come-back de aur și de bronz. Astfel, Cătălin, care nu a renunțat la o prezență la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a cucerit două medalii de aur la proba pe echipe la Naționalele de sărituri în apă derulate în weekend la Bazinul de Înot de la Bacău. Pe lângă cele două titluri naționale, sportivul format de Adrian Gavriliu și-a trecut în cont și o medalie de bronz la trambulină 3 metri.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.