Nainul și Domnul Învierii

Dintre temerile care profund freamătă ființa umană, frica de moarte pare a fi cea mai înfricoșătoare. Au intrat din plin, în viața noastră, durerile apocaliptice și adiacentele lor: boala, neîncrederea, răutatea, minciuna, neputința de a iubi și de a fi iubit. Știri mistuite de construcții negative par a fi parte integrantă din peisajul nostru zilnic. Trăim într-o amețeală de gânduri și sentimente, asemeni locuitorilor din Nainul pământesc al Mântuitorului, sat fără de istorie. Și aceasta până când neliniștea și moartea Îl cheamă pe Domnul. Și El se ivește, în mijlocul durerii fără margini, așa cum se arată zorile după o noapte cruntă. Într-o situație parcă fără de ieșire, El vine nu acuzând, nu certând, nu judecând circumstanțe. Doar biruind și liniștind.
Evanghelia duminicii acestei săptămâni (Luca 7, 11-17) ne este pusă înainte pentru a ne reaminti de fundamentul tainic al creștinismului: Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Acolo, în țărâna Nainului, Domnul privește cu milă, iar Cerul refuză a reda pământului tânărul trup al fiului unei maici singure. Din milă omenirea pregustă Învierea. O simplitate uluitoare de cuvânt și gest. Pentru noi, o lecție despre viață și veșnicie. Lecția că Iisus, Fiul, este Mesia și încredințarea că Dumnezeu, Milostivul, refuză a sta cu spatele la noi, că El vede toate dramele noastre și-Și arată Fața peste noi, ne binecuvintează, mântuindu-ne. Există nemurire! Și înviere! Înviindu-l pe tânărul din Nain, Domnul a probat existența personală de după moarte. Aceast fapt justifică conștiința care ne arată a fi cetățenii a două lumi: ai celei de aici, pentru o vreme, și ai lumii de dincolo, pentru eternitate, căci suntem nemuritori. În taina Nainului sunt luminate toate fricile și neputințele noastre, care ar rămâne zbuciumuri fără seamăn dacă nu ar fi El, Lumina care ne vindecă.
Minunat se poate alătura acestui tablou și textul Apostolului zilei (Galateni 1, 11-19), care insistă asupra modului în care Saul, prigonitorul, trece de la viața de hulă a Domnului Hristos la una nouă, a chemării prin har. Clipa de vedere a Nevăzutului face ca el să plătească cu moartea a sa nemurire. Un izvor de meditație. O școală de înțelepciune, cu toate frământările, întrebările și neliniștile ei, parcă anume scoase în față, ca să fie confruntate cu marea și unica soluție: Învierea. Aceasta și datorită faptului că Evanghelia nu este după mintea noastră omenească, ci după harul și darul iubirii lui Dumnezeu pentru noi.
Pentru a folosi timpul care trece și nu se mai întoarce, pentru a răscumpăra clipele, pentru a ne salva din boală, neîncredere, răutate, minciună, din neputința de a iubi și de a fi iubiți, pentru a învia în orice loc al lumii, cu istorie sau fără, este nevoie de Hristos. Să luăm aminte la misterul Nainului! Satul fără istorie, dar atins de Hristos și de Înviere.
Inspector scolar, pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu