Stiam ca Mihai Buznea, cunoscut gazetar si scriitor, a fost atins din tinerete de pasiunea pescuitului si, mai târziu, a vânatorii. Placuta a fost insa surpriza când, asezati la povesti, a scos dintr-o sacosa anonima un maldar de fotografii si trei carti mirosind a tipar.
Proza scurta. Intâmplari traite sau auzite, petrecute la pescuit, la vânatoare, descoperite prin cotloanele copilariei sau experimentate in timpul calatoriilor de documentare ca reporter. Abordeaza o zona vaduvita in ultima vreme, cea a cartii de vacanta. Gândite ca o trilogie, volumele: “Bolnav de undita”, “Cocteil cu praf de pusca” si “Intâlnire cu Tamina”, asteapta ziua lansarii. Sigur nu se vor “prafui” pe rafturile librariilor. La primele doua, ilustratia este semnata de Constantin Ciosu, iar la ultima, de Ioan Maric.
Nu poti sa scrii povesti daca nu visezi. “Cine nu s-a inchipuit – adolescent sau tânar imberb – , erou de aventuri galante, lup de mare sau pirat fioros, expeditionar la cei doi poli ai pamântului, cavaler de capa si spada ori, pur si simplu, salvatorul de ultima clipa al unui necunoscut aflat in situatie-limita?! Nu toate vor ajunge pagini de literatura, chiar daca sunt destui care cred ca le-ar putea adauga intr-un roman.” Fragment din “Tablete pentru alungarea stresului” din volumul “Intâlnire cu Tamina”.
Binecuvântat de ape
O copilarie inceputa in prag de razboi. S-a nascut la Galati, intr-o familie cu sapte frati mai mari. Era o zi de iarna cu multa zapada. Nouasprezece ianuarie, in treizeci si noua.
“De anii când eram mic ce sa-mi aduc aminte? Era vai de curul nostru. Au ramas proverbiale zicalele de genul: «Galateanul nu trebuie sa ia cu el decât lingura si bucata de mamaliga, ciorba de peste o gaseste gata facuta in Dunare». Dar am crescut sanatosi, cu mâncarea saracului, pestele si maslinele. Mai era o delicatesa… racii. Atunci se vindeau racii cu cosarca. Incapeau cam o suta de bucati.
Cum eram multi, ne reveneau câte zece de caciula. Tin minte ca se aduna lânga masa câte un morman de oase si clesti. Din ce sa te saturi?”
Scoala primara a terminat-o la Galati, in cinzeci si trei, dupa care a plecat la Brasov, la o scoala medie tehnica feroviara. “Sa stii ca pregatirea mea de baza este cea de … «impiegat de miscare». Bine… n-am practicat niciodata. Fratele meu mai mare, Dumitru, lucra deja ca ziarist. Semna cu pseudonimul «Dumitru minerul»”.
A venit cu ziarul de la Bicaz, unde se terminase barajul, la Moinesti. “Constructorul hidrocentralei” se chema acolo. Si-a schimbat denumirea in cinzeci si doi, in “Zorii Socialismului”. Apoi s-a transformat in câteva luni in “Flacara Moinestiului”.
“Am ajuns la Moinesti, in vizita la el, când eram in vacanta, prin cinzeci si cinci. Locuri noi, oameni noi… Am scris si eu un textulet. A aparut imediat.
«Termina baiete liceul si vino in echipa». Asa am intrat in lumea pasionanta a gazetariei un an mai târziu. Atunci am marcat inceputul si scolirea mea in ale presei.
In saizeci si patru, când s-au desfiintat toate ziarele regionale, am venit la Bacau, la «Steagul Rosu». A urmat apoi «Desteptarea», televiziunea si iesirea la pensie.
Pot sa spun ca intreaga mea existenta s-a derulat sub binecuvântarea apelor, pentru ca m-am nascut intr-un oras inconjurat de ape: Siret, Dunare, Prut, Brates si Baltile de la Latime (inceputul Deltei, Zaclau in denumirea locala). Binecuvântare pentru ca mi-au marcat existenta.”
Perioada Romantica
Pe vremea când nu era internetul, orice ziarist care se repecta isi facea fise de documentare. Agende, condici, de predilectie cu indice alfabetic, care contineau sinteza unor informatii. De la citate, pilde, expresii licentioase, pâna la date biografice sau cronologice, pentru anumite evenimente care nu intrau in cartea de istorie.
Chiar daca nu recunoaste, “Nea Misu” sau “Boss”, cum ii spun apropiatii, nu a renuntat la tipic. Scoate din aceeasi sacosa impersonala o pagina dubla, rupta dintr-un caiet de aritmetica. “Sa nu crezi ca aseara nu mi-am adus aminte!” Vad un scris marunt, caligrafic si multe cuvinte subliniate. “Un exercitiu de memorie”, imi spune.
“Când eram mici, traind intr-o comunitate si in familii cu posibilitati reduse de trai, pescuitul si drumetiile erau pentru noi activitati de baza. A fost o perioada romantica din doua motive.
Primul… In urma cu saptezeci si cinci de ani nu erau sculele sofisticate de astazi. Plecam la pescuit cu un ghem de ata pescareasca. O ata speciala, foarte rezistenta. Avea firul intr-o nuanta de alb-lucios.
Luam câteva bolduri pe care le transformam in cârlige… si un cutit mai mare cu care cautam râme pe sub mal.
Al doilea motiv era vârsta. La sase-sapte-opt ani, pescuitul era o aventura, o atractie deosebita. Aveam trei locuri unde mergeam. Preferat era Lacul Brates. Apa era calda, putin adânca, pâna departe in larg. Prindeam albitura, peste mic, din care mama facea ciorba sau saramura.
Agatam hainele pe vârfuri de stuf si ne apucam de treaba, dupa o hârjoana buna la scaldat. Acolo foloseam o tehnica speciala. Pregateam de acasa mamaliga cu pâine framântata si luam cu mine câteva bucati de sfoara. Cautam câteva bucati de stuf mai groase, de jumatate de metru, pe care le legam la capete. In mijloc puneam mamaliga. Functiona ca un fel de pluta. La un capat legam o greutate. Asta era naditorul. Lânga el aruncam boldul cu râma.
Când mergeam la Dunare foloseam alta tehnica. Preferam sa mergem noaptea. Ne asezam pe dig, in dreptul navelor ancorate. De ce? Aruncau marinarii resturile de la masa peste bord. Prindeam somotei de pâna la un kilogram. Montura era alta. Foloseam «Priponul Tiganesc». O varga de stuf si firul clasic. Legam pe el sapte-opt cârlige, la distanta de o palma. In vârf propteam un zurgalau, nu prea mare. Auzeam astfel când trage. O stergeam de acolo, cu traista plina, când mijeau zorile.”
Baltile de la Zaclau
Un alt loc preferat pentru pescuit. De acolo a pornit scânteia. Pasiunea pentru scris a prins cheag din vâlvataia focului aprins pe ostrov, in miez de noapte, sub cerul instelat. Pescarii maturi, la o dusca de rachiu de izma, povesteau de somni uriasi, de marinari amagiti de sirene sau de fete furate de pirati pentru a fi rascumparate.
“Plecam de sâmbata cu barcagiii sa traversam Dunarea. Intram in zona de formare a Deltei. I se mai spunea «La latime». Lesne de inteles. Eram in grupuri mari. Partea frumoasa nu era atât pescuitul, cât focul de tabara. Pentru noi, cei mici, era o lume de basm. Nu stiu de ce nu ne-au dat niciodata sa gustam si noi din rachiul de izma? Multe din povestirile mele sunt inspirate din amintirile acelor nopti.”
Rostire cu miros de praf de pusca
„Când am ajuns la Moinesti a fost perioada post romantica. Erau doisprezece insi in redactie, dintre care… opt vânatori. Asa ca am devenit in scurt timp si eu, al noualea, cu acte in regula.
Mergeam pe dealurile de la Poduri, unde bântuia de iepuri. Am fost si la urs, dar de ce sa mint… n-am vânat.
Cel dintâi maestru al meu in arta vânatoarei se numea «Mos Flinta». Era inca un om tânar si in putere. Porecla si-o capatase de la mustata uriasa, pe oala, cât snopul de grâu, si de la pusca veche-arma de damasc, cu tevile impletite din sârma de argint si cu doua cocoase ca niste gheare de vultur plesuv…
Era un artist in materie, neintrecut povestitor. Blazonul, incrustat in pielea tolbei ce-i sta aninata de grumaji, era inimitabil. Vânatorul stând bot in bot cu o ursoaica. Totul incadrat de cuvintele «dragoste cu nabadai».
Multe din intâmplarile care imi umbla prin minte, de la el le stiu. Adevarate, ori nu, ne facea sa le credem, convingându-ne ca el le era eroul. Tinea in tinda casei doi pauni de la care isi improspata pana la palarie. Om vesel, mereu pus pe sotii, chinuia biata palarie verde ca pe hotii de cai, zvârlind cu ea de pamânt, la bucurii sau necazuri.
Ce sa mai zic?! A fost o perioada mai «lunatica», care s-a incheiat cu cea mai importanta captura a mea, si ultima… Nevasta! Mioara! Am vânat-o si m-am oprit. Eram deja si eu un flacau cam rascopt… prin saizeci si noua.” Baiatul, Cosmin, l-a facut bunic. Daria, nepotica, a trecut de emotiile examenului de evaluare.
Scrisul il mentine tânar. Ca incheiere nu pot decât sa-l citez, preluând un fragment din introducerea volumului “Bolnav de undita”: “Spre batrânete focul s-a mai domolit, dar au ramas amintirile care nu-mi dau pace. Cu intâmplari neverosimile, aninate in cârligele pornite sa se adape prin apele timpului. Mi-am zis sa nu le pastrez doar pentru mine, fiindca le apartin si altora.”
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
