22 decembrie 2024

N-a tunat, dar i-a adunat

Dragos Luchian, fostul viceprimar, si-a luat mapa si s-a prezentat la noul loc de munca: Senatul României, la fel si Viorica Marcu, fost director la Spatii Verzi, localizata de acum la Camera Deputatilor. De doua luni si mai bine posturile sunt vacante si nimeni nu se grabeste sa le ocupe. Dureaza mult preparativele, negocierile, in timp ce orasul geme sub zapada si gheata. Sursele noastre ne spun ca, cel mai probabil, viceprimar ar putea fi Iulian Stoican, membru PNL, consilier local, un apropiat al actualului primar, salariat la CET Bacau, dar si la alte doua societati, om instarit, cu patru masini in garaj si sapte terenuri pe inventar. Sotia este salariat la ADIS, cu venituri bunisoare si la limita incompatibilitatii. Fara experienta in administratie, Iulian Stoican pare alegerea lui Stavarache pentru a sta de-a dreapta lui, cel mai probabil sa semneze cu apostila in locul primarului documentele importante, mai ales cele care angajeaza bani pentru diferite lucrari. Iulian Stoican mai are un avantaj fata de alti pretendenti, el va fi baiat ascultator, isi va indeplini, atât cât se va pricepe, sarcinile repartizate si, spun apropiatii, nu are inca notorietate suficienta pentru a atenta la pozitia lui Stavarache. Trei ani, actualul primar este asigurat ca nimeni nu-l calca pe bataturi, daca il punem in ecuatie si pe domnul Sustac, viceprimar doar cu numele, ca nu si-a legat numele de vreo actiune, de vreun gest care sa ramâna in memoria colectiva, daca ar fi sa ne referim si numai la catastrofa din aceasta luna plina de iarna. De ce Stoican si nu Ilie Bârzu? Vesnic consilier local, pe listele mai multor partide, bun la toate, mai ales când este vorba de consolidarea imaginii primarului, Ilie, mai mult ca sigur, va fi sarit si de data aceasta, cu toata experienta lui, cu toata loialitatea de care este in stare, cum “ascuns” a fost si când s-a pus problema de a candida la un post de parlamentar, drept recompensa pentru purtatul gentii sefului sau. El, saracul, mai spera, stie ca se pricepe, ca poate, cred si altii acest lucru, numai domnul Romica se teme sa-l propuna viceprimar. De ce? Bârzu este cunoscut de laPodul peste Siret pâna la iesirea din Bacau spre Bucuresti, de la Turnul de televiziune pâna la Sofert, iar de un asemenea om nu are nevoie prin preajma, atunci când ia deciziile actualul primar. Este, de asemenea curios graba cu care a fost desemnat un nou consilier local in locul lui Luchian si faptul ca postul de viceprimar ramâne neocupat, in conditiile in care orasul are nevoie de un gospodar, daca primarul este mai mereu plecat din oras. Daca aici lucrurile par cât de cât lamurite, postul de director in locul Vioricai Marcu trebuie scos la concurs: sa se inscrie cât mai multi si sa câstige cine trebuie. Interimatul este asigurat de Gabriel Gritcu, specialist in “natura moarta”, lacuri si pescuit, protectia naturii si salvarea speciilor pe cale de disparitie. Asa se si explica ca, in toiul iernii, cu zapada cât casa si gheata peste tot, domul Gritcu a trecut cu toate fortele la toaletarea copacilor de pe marginea strazilor si din parcuri, de parca bacauanii s-au mutat in copaci si se deplaseaza din creanga in creanga catre destinatiile zilnice. Avem, iata, o echipa beton, pardon!, o echipa de gheata in Primarie, cu inima si suflet reci, ca sângele de reptila.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img