– interviu cu Ozana Kalmuski-Zarea, pianist, director artistic al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacau
– Incerci o definitie a muzicii?
– Muzica? Nu poate si nu trebuie definita pentru ca, pe de o parte, o definitie i-ar fixa niste limite pe care nu le merita. Pe de alta, pentru ca e asemeni zborului unui fluture, asemeni zborului unui gând; imponderabila si efemera dar ducând, in imaterialitatea ei, un sui generis testament al ingerilor. si apoi la ce bun sa-mi arog dreptul de a emite definitii asupra muzicii cind au existat atâtia altii mai in masura sa o faca? Un Romain Rolland, un Cioran, un Nietzsche, un Huxley? Muzica nu trebuie definita ci ascultata, iar muzica geniilor trebuie ascultata cu sufletul pentru ca doar astfel sufletul se poate defini pe sine. A existat insa un om care putea afirma fara ezitare ca el este muzica; numele lui este Mozart.
– De când cânti si de ce pianul?
– In familia mea a existat o placere deosebita de a asculta si de a face muzica. Desi parintii mei au urmat medicina si au facut cariera in acest domeniu, inca din vremea studentiei mergeau in Iasi la concerte, la opera. Mama participa la concertele lectii ale lui George Pascu, un erudit muzician, care, ulterior, m-a fermecat cu mii de exemple din istoria muzicii. O spun cu admiratie, a avut un rol foarte mare in dezvoltarea mea artistica. Mama are o voce foarte frumoasa, ar fi putut fi o buna soprana, dar a ales medicina. Tatalui meu ii placea muzica, cânta frumos. El a fost motorul, m-a dus la scoala de muzica, pe care o urmam in paralel cu scoala generala nr. 5. Fratele tatei mi-a daruit o pianina, asa ca am inceput sa cânt. Am urmat apoi Liceul de Muzica in Bacau si Conservatorul „George Enescu” din Iasi. La pian principal erau doar doua locuri. A fost o poveste interesanta. Nu am luat din primul an, locurile erau date deja, dupa cum aveam sa aflu, iar eu m-am clasat prima sub linie. Asta m-a ambitionat foarte tare, am zis ca nu mai astept pâna se hotarasc ei daca pot intra sau nu si m-am pregatit pentru muzicologie. Un an am invatat intens si am reusit prima la muzicologie. Fireste, pianul a ramas pasiunea mea.
– Ti-ai luat adio de la concerte, de la aplauze la scena deschisa, visul oricarui artist.
– Nu. Ca muzicolog, ai o perspectiva mult mai complexa asupra fenomenului muzical. in primul an, dupa repartitie aveam ore de educatie muzicala la Scoala nr.1, apoi am predat pianul la Liceul de Arta. Am recitaluri, cânt cu orchestra. Studiez, ma pregatesc si atunci când sunt solicitata, pot raspunde invitatiei.
– Ozana, am citit undeva ca viata fara muzica ar fi o greseala. Un alt om de spirit ne atragea atentia ca, totusi, muzica nu schimba nimic in societate. si, atunci, la ce bun atâta risipa de munca si talent?
– Da, nu schimba palpabil, nu schimba legi, mentalitati, nivel de trai. Dar muzica, arta in general, este un suport pentru suflet, o evadare din cotidianul care te cotropeste, care se napusteste asupra ta, iti netezeste existenta. E o forma de terapie pentru cine vrea sa o accepte. E alarmant ca oamenii trebuie sa isi consacre tot timpul doar pentru a-si câstiga existenta. Pentru mine muzica este precum pâinea cea de toate zilele. Daca muzica nu ar exista, nu as exista nici eu. Muzica se contopeste pur si simplu cu fiinta mea. Asta as face din nou, desi nu este deloc o meserie usoara si nici banoasa. Sa revin, in societatea in care traim, putina muzica poate darui clipe frumoase. Un concert, o auditie, fie ea la radio, de pe CD-uri, ne apropie de conditia pe care ar trebui sa o avem, nu crezi? Dupa ce asculti o pagina de muzica sacra, Matthaus Passion, Corale pentru orga sau Clavecinul bine temperat, de Bach, Mozart, Brahms, Fréderic Chopin, esti mai aproape de stele…
– E frumos, e sublim ce spui si cred ca putina muzica in conglomeratul cotidian ne poate face mai buni, mai bogati sufleteste, ceea ce inseamna si profit si plusvaloare. De la „putina muzica”, tu ai facut pasul spre Filarmonica. Cum s-a facut saltul de la si bemol la do major?
– Imi place sa scriu, sa elaborez programe de sala, sa organizez concerte, sa programez solisti, dirijori. Am asteptat 14 ani pâna când, in 1998, s-a scos la concurs postul de consultant artistic la Filarmonica. Am infiintat un Duo, o sa mai vorbim de el. Particip la anumite proiecte, initiez proiecte, sunt prezenta in fata publicului, dar munca mea principala este in spatele orchestrei. Daca esti bun, daca te pricepi, daca cineva a girat asupra capacitatilor tale, inseamna ca ai ajuns acolo unde era nevoie de tine. Important este sa-ti faci meseria, sa-ti valorifici talentul cu pasiune, cu dragoste, chiar cu o anumita severitate, sa-ti urmezi principiile, indiferent de obstacole si conjuncturi. Doar asa. Nu se poate sa mergem in continuare fara o rigoare dictata de valoare si performanta.
– Aproape o ducem spre politica si nu asta a fost intentia mea. In anumite privinte sunt de acord cu tine. Cum este in muzica? Cum se armonizeaza toate acestea pentru un concert, pentru un mesaj unic?
– Este, sau ar trebui sa fie usor de inteles. Orchestra este un organism care functioneaza dupa anumite reguli, nu o sa intru in detalii, care, la rândul lui, se subordoneaza dirijorului. Armonizarea, sincronizarea, sunetul magic sunt date de pregatirea fiecaruia, maiestria, talentul si experienta dirijorului. Toate acestea se câstiga in timp, in ore, zile si luni de repetitii. Pentru un concert, fie el la Sala Ateneu din Bacau, Viena, Milano sau New York se munceste la fel. Diferentele, si ele exista, le fac dirijorii, solistii, managerii, publicitatea, ca sa nu mai vorbim de notorietatea locului. Aceasta putere a recunoasterii ne face mai tari, ne motiveaza sa incercam mai mult. Este normal sa avem un orizont. Dar, dramatic si frumos, el este tot mai departe si noi alergam sa ajungem acolo. Din pacate ne confruntam cu un asediu al mediocritatii, cu spiritul gregar in asa-zise muzici la moda, promovate intens pe diferite canale.
– Muzicianul, muzicologul, compozitorul, profesorul pot trai din aceasta profesie, numai cu aceasta vocatie, cu talentul lui sau are nevoie si de alte job-uri?
– Sunt putini muzicieni in România care traiesc din solistica. Daca esti angajat intr-o orchestra poti beneficia de turnee. Compozitorii au drepturi de autor. Eu nu am renuntat la catedra, mi-am dat toate gradele didactice, doctoratul, pentru ca mi-am dorit sa fiu aproape de profesia in care m-am format.
– Consultant artistic, director artistic, profesor, pianist, membru al formatiei Duo „Capriccio”.
– Formatia nu a avut niciun nume la inceput, era un ansamblu de pian la patru mâini. Insa pentru afis si pentru scena ne trebuia un nume. Mai târziu, am constatat ca numele s-a transformat in renume. Am avut si avem si noi „capriciile” noastre desi ne leaga o lunga prietenie. Ozana Kalmuski si Mihaela Spiridon, Duo „Capriccio”. Am studiat impreuna si acum avem o activitate sustinuta si oficializata de mai bine de 10 ani. Cântam in tara, la filarmonici, centre culturale, in strainatate, in Italia, Slovacia, Republica Moldova etc. Proiectele noastre cuprind repertorii structurate pe stiluri, genuri, autori, pe care le supunem atentiei publicului si vedem reactiile. Pâna acum sunt pozitive, avem inregistrari, ne bucuram de simpatie si apreciere.
– Sunt muzicieni, profesori care pregatesc copii, tineri in particular. Ai asemenea preocupari, daca tot vorbeam de existenta, de bani?
– Sunt cereri, dar eu nu dau ore in particular. Mi-ar mai trebuie 24 de ore minim pentru fiecare zi. Nu am dat lectii nici fiului meu, care a studiat 10 ani pianul la Liceul de Arta, apoi orga. Acum este elev la Colegiul „Gheorghe Vrânceanu” si probabil, va urma medicina.
– Joi, in Bacau, la Filarmonica, este concert. Vine lumea, aveti public?
– Vin sa ne asculte, insa niciodata nu poti estima câti vor fi in sala. Abonatii vin sa asculte lucrari faimoase, un anumit solist. Vin elevi, studenti si ma bucur. Când exista un nume cunoscut, rasunator, se umple sala. insa trebuie sa stii un lucru, este foarte important pentru orchestra, pentru solisti sa aiba sala plina, dar noi cântam cu acelasi profesionalism, cu aceeasi placere si pentru 100 si pentru 400 de spectatori.
– Se spune ca, daca nu ajungi tu la Mahomed, vine el la tine. Imi aduc aminte ca acum 25 de ani orchestra, o parte din orchestra se deplasa prin scoli, organiza concerte lectii. Cineva le „povestea” muzica si apoi o ascultau. Mi s-a parut interesant. Cum stam cu acest „proiect”?
– Acum organizam asemenea concerte doar la cererea scolilor, liceelor. Aceste initiative trebuie bine pregatite, explicate, publicul trebuie ales, nu obligat.
– Am vazut si am audiat doua concerte in Catedrala Sfintii Petru si Paul din Bacau. Este o noutate pentru bacauani? Am inteles ca in Occident aceste concerte sunt periodice, este o traditie. De ce nu si in bisericile ortodoxe?
– Catedrala are sonoritate minunata pentru un concert de muzica sacra sau clasica. Exista orga, un alt element important pentru anumite concerte. Orchestra a sustinut concerte si la Biserica Sf. Nicolae. La initiativa presedintelui Consiliului Judetean, s-a cântat in aer liber cu ocazia sarbatorilor pascale.
– In ultima perioada, Guvernul, finantatorii locali s-au pus pe taiat din schema unor institutii de cultura, artistice. Care este situatia in Bacau, la Filarmonica?
– Orchestra isi desfasoara activitatea la sediu, raspunde unor invitatii in strainatate, ceea ce reprezinta un plus de imagine. Consiliul Judetean a fost totdeauna atent cu sprijinirea proiectelor Filarmonicii si aceasta stabilitate ne ajuta in desfasurarea activitatii.
– Talent, har, vocatie, dar, munca. Ce mai trebuie adaugat pentru ca un artist sa urce pe culmile gloriei?
– Muzica le cere pe toate, dar si multe sacrificii. Studiul rapeste orice clipa libera. In plus, un artist autentic este cel vizitat de inspiratie, cel ce are acces la o galerie importanta de valori, morale si intelectuale. Gloria e efemera. Depinde ce intelegi si la ce modele te raportezi.
– Vorbeam de pasiuni. Ce mai face Ozana pe lânga muzica, pe lânga activitatile specifice functiei de director artistic?
– Sper sa-mi apara pâna in martie editia a II-a a monografiei Emanuel Elenescu si „Convorbirile” cu Aurel Stroe. Scriu, descriu in comentarii si cronici viata muzicala. Sau pe cea a Filarmonicii, cum am facut-o in Monografie. Citesc si am o pasiune grozava pentru flori. Imi place sa calatoresc. Acum, mai mult calatorii imaginare; nu-mi permit si nu am timp. Pasiunea calatoriilor mi-a fost transmisa genetic, probabil. Am vizitat multe orase, am fost in Franta, Maroc, Algeria, Spania, Italia, Elvetia, Austria, Ungaria. Am repere si stiu unde sa merg.
– Cum incap doi artisti intr-o casa?
– Trei. Foarte simplu. Fiecare are preocuparile sale, dar impartasim bucuriile si necazurile. Sunt prima care citeste ce scrie Doru, e un privilegiu. E un scriitor talentat, cunoscut si recunoscut, cartile lui sunt citite. Are ceva de spus cu adevarat si spune. In curând, o sa-i apara „Povestirile profetice”.
– Nu te-a fulgerat un gând sa pleci definitiv din tara?
– Nu, sa plece cei care nu au nimic de facut aici! Vreau sa traiesc unde Dumnezeu mi-a dat un rost si o familie pe care o iubesc si de care sunt foarte mândra. Fara fals patriotism, nu ma vad emigranta, imi place sa vorbesc in limba mea, sa gândesc si chiar sa plâng.
Gheorghe Baltatescu
