Colegiul National de Arta „George Apostu” si-a sarbatorit elevii si profesorii, intr-o festivitate – spectacol de final de an scolar care a avut loc la Teatrul de Vara „Radu Beligan” in ultima zi de scoala.
Asa cum ne-a obisnuit, Colegiul National de Arta „George Apostu” a oferit un ultim spectacol pe acest an scolar. ~n ultima zi dinaintea vacantei de vara, elevii si profesorii au sarbatorit incheierea cursurilor printr-o festivitate speciala care a umplut sala Teatrului de Vara „Radu Beligan” unde s-a organizat intreaga manifestare. Sarbatoarea a fost deschisa de elevii colegiului – Doris Iorga (olimpica nationala la oboi), Andreea Tuduriu (muzica usoara), Eliza Dragoi (olimpica nationala la percutie) si trupa de balet condusa de prof. Simona Baicu, care au confirmat inca o data rezultatele deosebite si premiile de la olimpiadele nationale si internationale obtinute de acest liceu in decursul acestui an. „A fost un an greu in care ne-am implicat cu totii in multe activitati si concursuri, cele mai recente fiind Concursul de balet si Concursul «Primavara Artelor» pe care de anul viitor vrem sa le tranformam in competitii internationale. Dar a fost si un an plin de premii si rezultate foarte bune. Ne bucuram ca in urma analizei efectuate de Ministerul Educatiei, colegiul nostru a fost pe locul I ca adresabilitate la inscriere si speram sa tinem in continuarea stacheta sus si la examenele nationale”, a declarat prof. Dana Birzu, director. ~n acest moment, unitatea de invatamânt ocupa locul II in judet, dupa Colegiul National „Gh.Vranceanu”, urmare a rezultatelor bune obtinute atât la invatatura, cât, mai ales, la olimpiadele nationale si internationale. La serbarea de final au participat elevi, profesori si parinti, mai ales a celor mai mici artisti. Au primit diplome de excelenta, din partea conducerii colegiului, sefii de promotie – Alexandra Balan, clasa a XII-a, Cezara Hertanu – clasa a VIII-a A si Andrei Laslau – clasa a VIII-a C, dar si eleva Adelina Sabau, absolventa a clasei a X-a A, care a câstigat recent premiul II la Festivalul International de Pian din Franta, singurul premiu pe care România l-a obtinut la aceasta competitie. Timp de doua ore, in intreaga festivitate au fost apoi premiati toti cei peste 760 de elevi ai liceului, iar Eliza dragoi a primit suplimentar un premiu in bani din partea unei persoane care a tinut sa-si pastreze anonimatul.
„Aceasta apreciere si aceasta diploma sunt rodul muncii mele. Vreau sa le multumesc tuturor profesorilor care au fost alaturi de mine in toti acesti ani si sa le urez multa putere de munca. Pentru mine aici a fost fereastra care mi s-a deschis pentru cunoasterea mai multor specializari. Am facut si balet, am invatat si arte plastice, am cochetat chiar si cu muzica. Acum, ma indrept spre o alta etapa din viata mea, la un liceu teoretic.”
Cezara Hertanu – sef promotie gimnaziu
„A fost destula munca. Am terminat cu media 9.99. Nu a fost usor. Dar mi-am dorit sa fiu mereu primul. A fost mult interes si mult=a consecventa. Este o onoare pentru mine si sper sa nu dezamagesc nici de acum incolo.”
Andrei Laslau – sef promotie gimnaziu
‘E un vis implinit si o mare bucurie. Ma voi gândi mereu la profesorii mei, la liceul care m-a format. Ma voi duce la Facultatea de Arte plastice din Iasi, dar mereu ma voi intoarce aici cu drag. Multumesc profesorilor ca au avut incredere in mine si in talentul meu.”
Alexandra Balan – sef promotie liceu
Colegiul National de Arta „George Apostu” are patru sectii renumite in domeniu, respectiv Sectia de Muzica, Sectia de Arte Plastice, Sectia de Coregrafie si Sectia de Arhitectura, la care se adauga cea de Cultura generala, atât pe invatamânt primar, cât si pe invatamânt gimnazial si liceal. Scoala de muzica si arte a Bacaului a fost infiintata in 1957, iar in primul an de functionare a avut un efectiv de numai 60 de elevi, pe clasele I-IV. Acum, aici, elevii cu aptitudini muzicale studiaza interpretare instrumentala, canto clasic si popular ori studii teoretice. Cei cu talent coregrafic pot urma diferite forme de dans printre care clasic, contemporan, popular. Elevii cu talent la desen pot opta pentru pictura monumentala, de sevalet, sculptura, grafica, cât si catre Sectia arhitectura, in cadrul careia isi pot pune in valoare abilitatile specifice.
Oferta educationala pentru elevii – artisti
Colegiul National de Arta „George Apostu” va primi de anul viitor noi bobocei, atât pe clasa pregatitoare – 25 locuri, cât si pe clasa I muzica -25 locuri. Pe invatamântul gimnazial s-au inscris deja copii pe cele 25 de locuri de clasa a V-a de muzica si coregrafie, dar si pe cele 25 de locuri de arte plastice. Pentru nivel liceal, oferta educationala a liceului cuprinde clasa a IX-a muzica – 28 locuri, clasa a IX-a arte plastice – 28 locuri, clasa a IX-a arhitectura – 28 locuri si clasa a IX-a coregrafie – 28 locuri.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.