20 decembrie 2024

„Muzica este o cale de comunicare cu divinitatea”

Sorin Zlat a studiat vioara și clarinetul la Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău, promoția 2008, este absolvent al Facultății de Muzică „George Enescu” Iași, secția clarinet, și masterand la Universitatea de Muzică din București, secția jazz-instrument pian. În primavara anului 2015 Sorin Zlat a participat la concursul internațional din Jacksonville – Florida „Jacksonville Jazz Piano Competition 2015”, unul dintre cele mai prestigioase concursuri de jazz din America. Atunci pianistul băcăuan a câștigat Marele Premiu. A fost pentru prima dată în istoria de 30 de ani a acestui concurs, când juriul a acordat acest premiu unui pianist din afara Statelor Unite. În concurs au fost 200 de participanți, iar în finală au rămas patru americani plus Sorin Zlat. De atunci jazzmanul băcăuan a făcut multe lucruri. A compus, a susținut concerte în țară și în străinătate, și cel mai recent, a primit titlul de „Cetățean de Onare” al municipiului Bacău și a primit „Cheia Orașului” pentru cariera sa și pentru că ne-a reprezentat cu cinste pe tot mapamondul. Despre acest lucru, dar și despre ce intenționează să facă mai departe, ne-a povestit chiar pianistul de jazz, Sorin Zlat. (Fl.Ș.)

„Titlul de Cetățean de Onoare al orașului Bacău pe care l-am primit înseamnă foarte mult pentru mine, fiind practic o confirmare pentru tot ce am clădit până acum. Mă simt onorat și sunt fericit pentru că am primit această distincție. Propunerea pentru ca eu să primesc acest titlu a fost făcută de prietenul meu Codrin Condrea, cel care realizează în Bacău Festivalul de Jazz. Am fost foarte surprins de tot ce s-a întâmplat pentru că eu am fost anunțat de acest lucru înainte cu o zi, să vin și să primesc această distincție.



A trebuit să-mi las toate treburile deoparte. Pentru mine este foarte important tot ce se leagă de Bacău pentru că este orașul meu natal, aici am rădăcinile și aici am învățat meserie, aici trăiesc oameni la care țin foarte mult iar ei țin la mine. Din păcate au fost și ceva obstacole, acestea apărând în necunoștință, de lipsă de educație în muzica pe care eu am îmbrățișat-o. Lăsând la o parte trecutul, Bacăul este foarte important din punct de vedere muzical prin Filarmonica pe care o are. Și asta pentru că muzica este o metodă de comunicare cu divinitatea.

Muzica simfonică, jazzul, rock-ul și alte stiluri, muzica adevarată este creație, dată de la Dumnezeu, în care oamenii își pun sufletul. Acest lucru îl face și Festivalul de Jazz, eveniment la care anul acesta voi fi și director artistic, ediție la care vom încerca să aducem și invitați din străinătate. Vor fi și trupe autohtone, cu instrumențiști foarte buni, dar și cu multe surprize. Promovarea festivalului va fi una interesentă și care sigur va fi pe placul publicului. Veți vedea. Sigur, până atunci am multe alte lucruri în program. Un program încărcat dar bine organizat.

Pregătesc un al doilea album, «The land of Dreams» pe care îl voi cânta și în Bacău la Festivalul de Jazz din vară. Practic, acum sunt într-un turneu de promovare a acestui album în mai multe orașe din țară. În Bacău am avut un concert similar pe 21 ianuarie la Ateneu. Dacă e să vorbim de publicul de jazz din România, percepția mea este că diferă de la oraș la oraș, sau mai bine spus de la regiune la regiune. Cred că în nord-vestul țarii oamenii sunt mult mai deschiși la acest gen și reacționează ca publicul din străinătate. Pe locul doi ar fi zona de sud, care include capitala, iar Moldava e pe locul III.

Deci nu suntem ultimii. În Bacău, pot spune, suntem la început de drum. Sunt aici oameni foarte deschiși, educati, cu studii și care își doresc acest lucru. Am avut public la ultimul concert din Bacău care a reacționat exact ca în străinătate, cu oameni care au aplaudat după fiecare improvizație, cu biss și altele. Cred că există oameni aici iubitori de jazz și trebuie să le dăm ceea ce-și doresc. Sunt în discuții cu Filarmonica din Bacău pentru a susține o stagiune, așa cum fac și la Ploiești. Acolo e lunară dar în Bacău poate fi odată la două-trei luni.

Acest lucru ar fi în primul rând o reclamă bună și pentru festivalul de jazz. Așa am procedat și la Ploiești, festivalul de jazz de acolo fiind plin de oameni în urma acestor stagiuni. Până atunci însă, voi reveni în Bacău pe 8 martie, când voi cânta în concertul lui Adrian Naidin, la Teatrul de Vară «Radu Beligan», un eveniment organizat de Codrin Condrea. Apoi voi veni din ce în ce mai des pentru că simt că sunt dorit. Iar acest lucru este minunat, mai ales când te întorci acasă.”



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img