O discuție cu iz de poveste. Viața profesională a unui OM, pusă în palme, la o cafea. Ce chiromanție? Degetele țin în continuare o baghetă nevăzută, lăsând linia vieții gâtuită parcă de coloana unui mare sculptor, înaintaș de-a lui Brâncuși, cioplitor de veghe la Săpânța. Încerc să nu mă las vrăjit.
„Armonia muzicală nu este întâmplătoare. Este făcută în baza unor legi matematice extraordinare, pentru că muzica este, de fapt, matematică. Iar armonia corală a vocilor este ruptă din Univers. Vine de la Dumnezeu. Din acel echilibru universal extraordinar. Din acea armonie pozitivă. Că venim noi, oamenii, și acționăm asupra universului și asupra naturii, asta e răutatea și neputința din noi. Echilibrul universal nu este întâmplător. Senzația auditivă pe care ți-o dă un cor, auzind vocile umane, te înalță spre divinitate.
Celelalte instrumente le acordezi, tragi de ele, dar vocea umană rămâne cel mai dificil instrument. Depinde de starea individului, de atmosfera în care cântă și, în primul rând, de psihicul fiecăruia. De dorințele fiecăruia.” Gheorghe Gozar trișează. Umblă la sentimente! M-a ginit că nu mi-a plăcut matematica. Mă scarpin cu stânga-n dreapta și când vine vorba de divinitate.
„Corul de la URA a fost primul care i-a colindat pe băcăuani, la Revoluție, pe 22 Decembrie. Anul 1990 a fost o deschidere pentru noi, pentru schimburile culturale care au urmat. Pentru că membrii corului lucrau într-un mediu unde existau secrete militare, și nu aveam voie să ieșim înafară.” Normal că prima reacție a fost să întreb dacă n-au fost la… Sofia, la Praga, la Berlin? Eram totuși în blocul communist! „Nici nu se punea vorba! Corul de la URA (IRAv) era format din oameni care lucrau într-o întreprindere cu regim semi-militar. Doamne ferește… ! Am reușit să prindem doar o relație de schimb intercultural cu Filarmonica «Doina Moldovei» din Chișinău. I-am adus aici! Ne-am dus acolo! După aceea am făcut spectacol împreună cu corul din Recea. Totuși așa am putea vorbi despre inima românească, despre sufletul românilor, despre unitatea și demnitatea celor două țări. Atât!”
Performanța nu se poate face oricum
Dirijorul Gheorghe Gozar a simțit că poate. Că performanța are un vârf. Viața profesională a trecut și ea prin cele 3 etape de cunoaștere. Etape prin care un bărbat a trecut și ajunge să se întrebe, când folosește bastonul, dacă a trăit sau nu… degeaba. Nici urmă de baston! La el sunt clare: Barați – Mărgineni, URA, Liceul de Artă (scena Ateneu).
„În perioada 1973 -1998, lucrurile erau foarte clare. Erau limitările ideologice. Erau închistările acelea! Acele Ministere! Totul era ținut în frâu. În cătușe… efectiv! Cu toate acestea, din punct de vedere muzical, cultural, nu ne putem plânge prea mult dacă ne gândim la câte formații corale activau în acea perioadă. Spuneam că pofta vine mâncând! Sigur că la început au fost trasate așa-zise sarcini de partid. În fiecare întreprindere să existe formații diversificate ca gen. De la dansuri sportive, până la cele populare, scheciuri, poezii, montaje literare și brigăzi artistice. Toate își aveau rolul lor.
Chiar erau simpatice prin conținutul lor, pentru că înțepau lenea, delăsarea, chiulul. Noi am avut cadrul de desfășurare, dar am fost încătușați la conținut. La dorința de exprimare. Nu puteai să spui ce șimțeai sau ce trebuia să fie spus. Totul era în limitele unei ideologii, care ne-a ținut închiși, în carapace, într-o cutie. Și la Revoluție am sperat, ca un naiv ce eram, că vom intra în democrația aceea adevărată, de care auzeam că există. Am procedat ca atare și mi-am văzut de treabă, crezând că fiecare, la modul conștient și conștiincios, își va face la fel trebușoara lui profesională, și țara va merge mai departe. Era în mine acel spirit de concurență valorică între nații. Nu închiși și slugarnici, după cum spunea sarcina de partid. Am crezut în el… în sprit. O fac și astăzi! Cu toate că dacă mă întreb…? Câte coruri mai există astăzi?”
Inspirat de atâta cafea, intervin și eu prompt. Câte? Îmi zâmbește iarăși, lăsând cutele frunții să primească o rază de soare. Eram pe terasă. Încă nu ninsese.
„Funcționau atunci mai multe tipuri de coruri. Pe activități, pe domenii de activitate: coruri de copii, coruri țărănești, coruri ale cooperației, coruri muncitorești, coruri bisericești.” Face o scurtă pauză. Deja aveam auditoriu de la alte mese. „Corul Radio – Televiziunii Române, Corul Armatei, Corul Național de Cameră «Madrigal», înființat în 1963, de Marin Constantin.” Și lista continuă. „Mai sunt și astăzi… câteva!”
