Investitie pentru conservarea memoriei satului
Infiintat in anul 1971, de regretatul profesor Paul Taralunga, Muzeul din Prajesti, care-i poarta numele, a fost redeschis publicului. Autoritatile locale au investit peste 4 miliarde de lei pentru modernizare si reabilitare. Acum este o mica bijuterie care adaposteste comori inestimabile, care atesta trairea noastra pe aceste locuri, dar si exponate de o deosebita valoare stiintifica din toate colturile lumii.
Prin truda fara contenire a reusit sa intemeieze unul dintre cele mai bogate si valoroase muzee satesti din tara si o gradina botanica unica in judetul Bacau si pintre putinele existente in tara. Comuna Prajesti si judetul Bacau se mândresc cu aceste asezaminte de cultura satesti. Aceste sunt cuvintele profesorului Eduard Straumb, consemnate in monografia comunei, atunci când vorbeste despre eminentul dascal, om de stiinta, cercetator, colectionar, regretatul profesor Paul Taralunga. Muzeul, infiintat, in anul 1971, in acelasi an cu gradina botanica, este organizat astazi, ca si atunci, pe opt sectiuni: geologie, paleontologie, arheologie, etnografie, numismatica, botanica, zoologie, mestesuguri. Muzeul care-i poarta numele a cunoscut in ultima perioada transformari demne de numele fauritorului, dar si de efortul comunitatii locale.
"Muzeul functioneaza de aproape 50 de ani. Anul trecut, cu ajutorul Guvernului României am reusit sa-l modernizam, alocând peste 4 miliarde de lei. Este deschis publicului intre 9.00-17.00 sase zile pe saptamâna, doar lunea este inchis. Asteptam vizitatori din toata lumea. Mai dorim sa facem in continuare o casa memoriala a actorului Ernet Maftei, comuna invecinata vrea sa faca o casa a lui Ion Ionescu de la Brad si astfel vrem sa realizam un circuit de la Prajesti, spre Negri si chiar pâna la Damienesti, daca e cazul", ne spune Eugen Antica, primar al comunei Prajesti.
Apreciind marea realizare muzeografica a profesorului Paul Taralunga, renumitul istoric si muzeograf Iulian Antonescu a spus: “Profesorul Taralunga nu s-a preocupat numai de cautarea unor comori muzeografice, ci a fost si un excelent raspânditor al cuvântului stiintific, atât la catedra, ca profesor, cât si in rândul marelui public din localitatea de bastina sau din alte localitati.”
"Sunt exponate mare valoare din cele mai indepartate periaode ale instoriei lumii. Avem expuse chiar si coarne de mamut, foarte vechi, dar si pasarea ogorului si multe astfel de exponate rare. Avem embrionul uman, delfinul de mare, pisica de mare, multe specii rare care nu se gasesc in jurul acestei provincii unde ne aflam astazi", o spune ca pe o invitatie primarul din Prajesti.
Complexul Muzeal “Prof. Paul Taralunga” din Prajesti constituie prin diversitatea si bogatia exponatelor un sprijin concret, aplicativ-practic in desfasurarea procesului didactic din scoli, oferind conditii optime de organizare a lectiilor de stiintele naturii, istorie, biologie si alte discipline de invatamânt. Dascalii din Bacau
nu trebuie decât sa-si doreasca acest lucru.
Gheorghe Baltatescu