@ intr-un interviu acordat in exclusivitate cotidianului DESTEPTAREA, printul Sturdza dezvaluie planurile pe care le are cu mostenirea strabunicului Ghika
– Cine sunt inaintasii dumneavoastra?
– Sunt stranepotul lui Dimitrie Ghika Comanesti, care a construit castelul. El a avut o fata, Maria si un baiat, Nicolae. Fata, Maria Ghika a avut si ea o fata, Zoe, care s-a casatorit cu Mihail Sturdza. Au avut un copil, Ilie Vlad Sturdza, care este tatal meu.
– Unde ati stat aascuns” pana acum?
– Am lucrat in America si in Spania. Sunt consultant informatic si sunt profesor la Universitatea spaniola de informatica. Vreau sa stiti ca am plecat din Romania in 1969. Aveam 25 de ani atunci. Probabil ca am mostenit un virus de la strabunicul meu, deoarece si eu am cutreierat lumea. Am fost in America de Nord, America de Sud, America Centrala… Nu m-am putut integra intr-o societate, deoarce simteam, undeva in sufletul meu, ca odata si odata ma voi intoarce in Romania.
Atunci, in urma cu 36 de ani, cu ce sentiment ati parasit Romania?
Stiam ca fug de o dictatura. Era poate un fel de act de rebeliune fata de comunism. Voiam sa traiesc liber, sa calatoresc, sa vad lumea. Pot sa spun cu certitudine ca mai mult visele si dorul de aventura m-au gonit spre occident. Si nu motivatiile financiare, deoarece ca profesor de franceza in Romania nu se murea de foame, in perioada comunista.
– Ce va leaga de Comanesti?
– Ma leaga amintirile tatalui meu, mai putin ale mele. Eu nu am trait in Comanesti. Insa in copilarie si mai tarziu am vazut fotografii cu domeniile de acolo si m-au incantat peste masura.
– Cand v-ati gandit sa va recuperati averile?
– Ideea proprietatii mi-a fost multa vreme straina. Stiam ce inseamna acest lucru intr-o societate comunista. Si acum ma mir ca este posibil sa am o proprietate de aceste dimensiuni. Cand eram tanar, am vazut pierzandu-se averi in jurul meu. Eu insumi am fost izgonit din casa mea din Cretulescu. Am vazut, de asemenea, cum bunica mea a vandut totul, ca sa poata sa plece in strainatate. Am vazut atatea persoane deposedate, incat de mic nu am dobandit simtul proprietatii. Dupa atatia ani, e amuzant ca incep sa discut despre averile mele. Inca nu-mi vine sa cred ca mai este posibila reintoarcerea la postura de proprietar. De mai multi ani am facut demersuri pentru o casa din Bucuresti, cea a mamei mele. Apoi, cercetarile genealogice si istorice au scos la iveala faptul ca sunt si mostenitorul lui Dimitrie Ghika.
– Cat de important este palatul Ghika pentru dumneavoastra?
– O glorie apusa. Stramosii mei au facut multe lucruri pentru comunitate. Am vazut din fotografii splendoarea mobilierullui, decoratiilor, trofeelor de vanatoare aduse de Nicolae Ghika, care a facut expeditii in Africa… Un stil de viata de care am auzit, dar la care eu nu am participat. Si totusi e foarte important sa detin acest domeniu.
– Cand l-ati vizitat prima data?
– Acum patru ani!
– Stiti ce reprezinta palatul pentru comanesteni?
– Din discutiile purtate cu primarul Viorel Miron este clar ca reprezinta un punct de atractie si o emblema a orasului. Sunt constient ca este orasul castelului si nu castelul orasului.
– Ce intentionati sa faceti cu palatul Ghika?
– Vreau sa-i pastrez valoarea istorica. Vreau sa ramana ceea ce a fost intotdeauna: o emblema a orasului Comanesti. O urma a familiei Ghika, care a contribuit la propasirea zonei. Sa nu mai vorbim de aspectul economic. Intentionez sa gasesc un partener strain, care sa exploateze castelul ca un hotel tematic. Vizitatorii vor vedea o sala etnografica, cu exponate din secolul al XVIII-lea, o sala a familiei princiare Ghika. Vreau ca totul sa fie ceva foarte intim si personalizat. Modelul place foarte mult in occident.
– Credeti ca va fi un avantaj si pentru orasul Comanesti?
– Daca afacerea cu hotelul merge, va profita si comunitatea. Vor veni straini aici. Vor fi cazati la hotelul-muzeu si se vor plimba in zona. Daca aceasta investitie se va acoperi in timp si daca va produce un venit care sa acopere cheltuielile de intretinere, voi fi multumit. Eu nu sper sa fac averi din exploatarea hotelului.
– In momentul de fata aveti suficiente venituri pentru a va intretine sau sunteti alefter”, vorba romanului!
– Vreti sa stiti daca am venit cu bani din strainatate! Economic, nu depind de averile din Comanesti. Dar vreau sa le folosesc si in binele meu si in binele obstesc. Am un fiu care va mosteni totul, care va duce mai departe traditia si contextul istoric care exista in zona.
– Un pic, asa, in sufletul dumneavoastra va simtiti si comanestean?
– Dupa atatea discutii, am inceput sa ma simt de-al locului.
– Veti tine cont, in obtinerea palatului, si de doleantele localnicilor? Ati auzit ca ei nu vor ca singurul parc din oras sa le fie ingradit.
– O proprietate privata de dimensiunile unui castel nu poate fi luata in considerare numai din punctul de vedere al proprietarului. Este evident ca trebuie facut ceva pentru multumirea comunitatii din Comanesti. Orasul nu se poate separa de palat si palatul nu se poate separa de Comanesti. Deci trebuie sa ajungem la o formula, in care ambele parti sa fie multumite.
– Este o promisiune?
– Cu certitudine!
Scris de Lili ADOCHITEI
