Dupa spusele unor istorici, numele comunei Colonesti ar deriva din “coloni”, caii salbatici care populau zona in urma cu sapte-opt secole. Mai târziu, “colonii” au fost imblânziti si crescuti de locuitorii Vaii Zeletinului. Unii batrâni sustin ca denumirea de Colonesti provine din ”colonisti”, adusi sa lucreze mosia boierului Gheorghe Apostoleanu. Cealalta categorie de locuitori era formata din tarani razesi, improprietariti de Stefan cel Mare, pe la 1480, in Zapodia si Valea lui Matei. Acestia din urma au folosit ca unitate de masura falcia si stânjenul, iar unii batrâni inca mai vorbesc despre stânjenii de pamânt pe care ii stapânesc. Si colonistii au fost improprietariti de boierul Apostoleanu, primind intre 0,3 si 3 hectare din mosia lui. Desi e o zona saraca, in care nu se poate vorbi de turism, edilul Valentin Mârzac sustine ca are ce le arata putinilor straini (francezii din Saint Leu la Forêt, de exemplu!) care ajung pe aceste meleaguri. In parte, e adevarat caci, fiind vorba o comunitate foarte veche, in Colonesti descoperi scoli, dar mai ales biserici construite in urma cu patru-cinci secole, care fac parte din patrimoniul national. In comuna sunt trei biserici foarte vechi: “Sf. Dumitru” din Colonesti, “Sfintii Voievozi” din Valea Mare si “Sf. Nicolae” din Valea lui Matei, ridicata in 1673 din paianta si valatuci, pe locul unde, inainte, fusese una din bârne, fara fundatie.
„Fabricat de Barbulescu-Galati”
Edilul afirma ca s-au gasit inscrisuri care atesta ca in urma cu trei secole, in Valea lui Matei, slujeau doi preoti. Se pare ca biserica a apartinut unui schit, fiind acoperita cu stuf, care a fost inlocuit cu sindrila, apoi cu tabla. Chiar daca a fost renovata mereu, exista elemente valoroase, care amintesc de vechiul lacas: sistemul de boltire original, catapeteasma, strana arhiereasca, usile diaconesti, dar si icoanele cu rame superbe, de laur si acant. Pe icoana mare a Maicii Domnului s-au descifrat slove chirilice care atesta ca strana s-a facut “cu cheltuiala dascalului Antohi Ungur, a sotiei Marioara si fiii lor”. Biserica “Sf. Nicolae” era a razesilor, asa incât, medelnicerul Vasile Vidrascu a ridicat, in 1832, un alt lacas pe mosia lui. Biserica, numita intâi “Sf. Trei Ierarhi”, are, astazi, hramul “Sf. Dumitru”. A existat inca un rând de ctitori, Gheorghe Apostoleanu si sotia acestuia, Smaranda, dupa cum arata o inscriptie de pe clopotul mare. Biserica de lemn din Colonesti intra in categoria de lacasuri cu planul trilobat, rezultat prin adaugarea absidelor laterale la planul dreptunghiular specific secolelor anterioare. Clopotul a fost daruit de boierul Apostoleanu si “fabricat de Barbulescu-Galati”.
Primarii din ultimul secol vegheaza comuna!
Valentin Mârzac a scormonit prin arhive si a reusit sa reconstituie istoria administratiei locale: “Impreuna cu Smaranda Vinau, secretara comunei, care e pensionara acum, am cautat numele tuturor primarilor din 1896 incoace si le-am contactat urmasii, in cazurile in care a fost posibil. Avem fotografii de la 1919!” Asadar, oaspetii descopera, pe holul primariei, galeria primarilor din ultimul secol de administratie. Mai exact, numele, anii in care au gospodarit comuna Colonesti, dar si chipurile lor. Din pozele ingalbenite, te privesc barbati cu mustacioara, tepeni, seriosi, gata sa coboare si sa-i mustre pe cei care nu-si fac bine treaba. Comuna are si o scoala veche, “tip Spiru Haret”, construita in urma cu un secol. Actuala administratie a renovat-o, apoi i-a gasit si o utilitate: gazduieste biblioteca scolara si doua grupe de gradinita. “Mai avem doua cladiri vechi pe care le-am salvat de la degradare: moara boiereasca si casa administratorului boierului Gheorghe Apostoleanu”, afirma Valentin Mârzac, primarul comunei. In moara boiereasca, functioneaza Caminul Cultural Colonesti. Autoritatile au renovat cladirea in interior, iar in 2012, cu sprijinul Companiei Nationale de Investitii, o vor dota cu o bucatarie moderna si o vor izola. Si pentru casa administratorului s-a gasit o destinatie. “Vrem sa infiintam un muzeu al satului, marturiseste Valentin Mârzac. Cu ajutorul profesorilor Maria Ciobanu, Maria Buganu si Constantin Ciobanu, s-au strâns foarte multe piese. Copiii au cautat pe la bunici si au adus tot felul de lucruri pastrate in familie de doua-trei generatii: icoane, felinare, cântare, casete de bijuterii, râsnite.” Sunt mici comori, lasate in grija de stramosi, pe care alte neamuri le pretuiesc mai mult atunci când le au, iar daca nu le au, sunt in stare sa le inventeze.
Silvia Patrascanu