Încă din anii ’50, statul român a elaborat o legislație adecvată pentru protecția civilă a populației, în caz de necaz, care prevedea, printre altele, construirea și amenajarea unor adăposturi speciale, aflate, de regulă, la subsolurile blocurilor de locuințe, a unor instituții publice. Aceste adăposturi (buncăre) sunt în evidența și protecția inspectoratelor pentru situații de urgență, a primăriilor și…cetățenilor. În municipiul Bacău sunt peste 165 (total insuficiente) de asemenea adăposturi, identificate, conform legii, printr-un indicator național (un triunghi albastru, încadrat într-un pătrat de culoare portocalie, afișat pe clădirea respectivă, cât și pe ușa de acces în adăpost. Și? Nimic.
Acum mai bine de 10 ani, am publicat un reportaj-anchetă cu și despre aceste adăposturi. Concluzia nu a fost una încurajatoare: majoritatea, dacă nu aproape toate erau nefuncționale, în caz de război. Motivele? Dincolo de gluma cu murăturile, multe dintre aceste spații nu au absolut nimic în dotare, așa cum prevede legea: sistem de ventilație cu filtre, funcțional, repet func’ional, paturi, rezervă de alimente, apă potabilă, sistem sanitar etc.
Câți dintre băcăuani știu unde sunt cele mai apropiate asemenea buncăre? În timpul anchetei noastre, în unele cazuri nu am putut identifica nici persoana…cu cheia. Dacă sună alarma, ce facem? La granița țării este război. Normal că, și la noi, oamenii au devenit preocupați de siguranța lor, a intervenit, dacă nu panica, cel puțin îngrijorarea, vin întrebările. Unde sunt răspunsurile? Nu am văzut, nu am auzit să se fi întreprins ceva în sensul pregătirii acestor adăposturi, să le reinscripționeze, să le verifice, să le facă funcționale.
Pentru cine este interesat, poate afla că pentru o mare parte din aceste spații este nevoie de specialiști, de bani, de muncă, da, de mulți bani, însă instituțiile răspunzătoare (și populația) preferă să ignore sau să minimalizeze problema, care este gravă, foarte gravă. Nu mai este timp de analize, de comisii, de ședințe. Trebuie intervenit rapid, de mâine.
Poate deveni prioritatea zero pentru stat (generic vorbind) și populație: eliberarea, repararea și dotarea acestor adăposturi. Toți sperăm ca războiul din Ucraina să înceteze, să nu fie nevoie de folosirea adăposturilor. Speranța este un sentiment uman, care duce viața mai departe, însă realitatea este alta, mult mai dură, dramatică și, uneori, tragică.
