Vremea din ultimele zile, caracterizată prin ploi urmate de un soare blând, a fost mană cerească pentru cei care trăiesc de pe urma produselor din natură. Astfel, piețele agricole sunt pline de grupuri de culegători din flora spontană, care au adus cu ei mormane de ciuperci, în special, ghebe, produsul sezonului.
De altfel, și piețele sunt parcă mai animate ca oricând, zeci de gospodine învârtindu-se printre tarabe în căutarea prețioaselor ciuperci numai bune pentru zacuscă și alte specialități românești.
„Ia ghebe de la băiatu’”
La o masă, în Piața Sud, gălăgios, un tânăr își cheamă clienții să-i cumpere marfa. „Hai la ghebe, ia ghebe de la băiatu’, cu 10 lei kilogramul!”. E din zona Roznov, comuna Piatra Șoimului, județul Neamț, și a venit cu ghebe împreună cu mai mulți din satul său. Au adus patru saci, fiecare cam la 20 de kilograme. „De la Vatra Dornei le-am cules, zona Cârlibaba.
Stăm cu ursul în spate și căutăm ghebe. Cam asta facem, suntem ghebari, de meserie, cu asta ne ocupăm: culesul din pădure”, îmi spune tânărul. E cu mama lui, care zice că de mic l-a învățat să deosebească ce e bun de ce e otrăvitor. „De la 7 ani face asta, era în clasa I. Noi, pe ce nu cunoaștem, nu punem mâna”, spune femeia. De altfel, ieri, ghebarii erau cei mai căutați din piețe. Nu fac avere, numai masa costându-i 20 de lei, plus motorina până la Vatra Dornei și înapoi…La final, sunt mulțumiți dacă le mai rămân 100 de lei.
Italia vs România
Peste drum, la o altă tarbă, alți tineri, însă, din zona Blăgești, Buhuși. Marius, mai vorbăreț ca restul, vinde două calități: cele de calitatea I-a, ghebe adunate în mănunchi, mari, frumoase, ușor colorate spre galben intens, le dă cu 15 lei kilogramul, altele, mai mici și zdrențuite de la transport, cu 10 lei kilogramul.
„Astea, mai scumpe, îs pentru cei cu bani mai mulți la buzunar, restul sunt pentru ăi mai necăjiți”, mă lămurește băiatul. Culesul este pentru el ceva sezonier. „Acuș plec în Italia, tot la cules, dar la «poamă» și la măsline, iar mai încolo, la portocale. Am mai fost și altădată. Îmi plătesc 25 de euro pe zi. Bani, nu ca aici”, îmi explică Marius.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.