Municipiul Bacău a depășit pragul de 3 la mie la incidența cumulată la 14 zile și din acest motiv va intra sub o serie de restricții, după ce Consiliul Județean pentru Situații de Urgență va decide acest lucru.
Municipiul Bacău, a atins, conform DSP, rata de 3,08 la mie, în vreme ce, la nivelul județului, rata este de doar 1,81 la mie.
În localitățile în care rata de infectare este peste 3 la mie, dar nu depășește 6 la mie, accesul în restaurante, săli de spectacole sau evenimente private se poate face doar pe baza certificatului verde COVID. Certificatul verde COVID va fi obligatoriu și pentru copiii cu vârsta de la 12 ani.
Certificatul verde se acordă pentru:
– persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
– persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore,
– persoanelecare se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în interiorul centrelor comerciale este permisă în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori numai în zonele de consum delimitate și amenajate astfel încât să asigure separarea față de restul spațiului public.
Număr mare de noi îmbolnăviți pe baza unui număr record de teste
În județul Bacău există, conform DSP, 223 de pacienți internați în spitale. Ieri au fost anunțate 171 de cazuri noi pe baza unui număr record de 1013 teste recoltate.
Practic, numărul de teste este dublu față de media lunii septembrie.
Să mai precizăm că, anul trecut, pe 24 septembrie, erau 239 de pacienți internați și se realizaseră doar 466 de teste, care confirmaseră față de ziua precedentă de testare 137 de noi cazuri.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.