Două municipii băcăuane, Moinești și Onești, au fost prinse, alături de Roman, pe harta Centenarului Filmului Românesc.
„Zilele de 25, 26 și 27 mai au adus la Moinești și Onești filme românești și Expoziția de fotografie «România: Evoluție», realizată de Agenția Națională de Presă AGERPRES, dedicată Centenarului Marii Uniri. Înaintea proiecțiilor de film, a fost proiectat documentarul realizat de AGERPRES: România, la 100 de ani”, arată Corina Giurgia, purtător de cuvânt.
Pe 26 mai, la Centrul „Lira” din Moinești au fost prezenți profesori, elevi, primari și consilieri din zonă. „Pentru prima dată avem la Moinești un eveniment dedicat Centenarului. Mulțumim pentru că ați ales Moineștiul”, a spus Valentin Vieru, primarul Moineștiului, în deschidere.
Viorel Ilie, Ministru pentru Relația cu Parlamentul, a apreciat organizarea acestor activități: „Trăim într-un mod special acest eveniment și tot ce s-a întâmplat acum 100 de ani în România. Sunt convins că dacă sunteți astăzi aici simțiți ceea ce trebuie să simțiți pentru România și pentru România Centenară. Să le spunem celor din afară că poate viața lor nu ar fi fost cea de astăzi, că poate ei nu ar fi fost ceea ce sunt astăzi dacă acești oameni nu ar fi făcut ca istoria să se scrie astfel”.
Filmul „6,9 pe Scara Richter”, proiectat la Moinești, l-a avut ca invitat pe actorul Teodor Corban, care a spus despre regizorul filmului: „Nae Caranfil face film rar, dar cu efect îndelungat. E un Lord pe platoul de filmare. E o bucurie să lucrezi cu el”. Pe 27 mai, la Onești, a avut loc proiecția filmului „Sunt o babă comunistă”, în prezența regizorului Stere Gulea.
„De când am auzit de acest proiect am fost încântați să-l aducem la Onești, pentru ca în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului să fie și o zi dedicată cinematografiei românești”, a afirmat Ionuț Tenie, directorul Cinematografului Onești. Evenimentele au fost realizate cu sprijinul Primăriilor Municipiilor Moinești și Onești.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.