– a vrut sa se faca artist dar s-a indragostit de haina militara si de 30 de ani poarta bocanci in picioare – in clasa a VIII-a a cantat pe scena Cenaclului „Flacara” alaturi de Adrian Paunescu si era gata sa renunte la tot pentru muzica – tatal sau l-a readus la realitate cu o singura vorba „de duh” – nu regreta cariera militara pentru ca a avut posibilitatea sa cante si in armata chiar daca a stat la arest din cauza chitarei
Mr. Marcel Balan este comandantul Comenduirii Garnizoanei Bacau, institutie care are atributii de control deontologic, cum ar fi verificarea legalitatii prezentei militarilor in zonele de control, respectarea tinutei militare si a conduitei in public, iar in situatii de urgenta comandantul este principala legatura intre Ministerul Apararii si autoritatile locale.
O alta componenta a activitatilor curente este data de implicarea in manifestarile comemorative, aniversare si funerare. Dincolo de cotidian, mr. Marcel Balan are o mare pasiune: muzica. Cand militarul vorbeste despre chitara, muzicuta si muzica folk, fata i se lumineaza si intra intr-o zona de confort, de relaxare.
R: Proveniti dintr-o familie cu traditie in armata?
Marcel Balan: Da. Intamplarea face sa provin dintr-o familie de militari. Initial, nu am dorit sa imbratisez aceasta cariera pentru ca de mic copil mi-a placut muzica si aveam inclinatii in acest sens. Tata a fost militian, fratele meu – Ionel Balan – a fost loctiitorul comandantului Batalionului de Artilerie Antiaeriana Bacau, iar acum este rezervist. Cumnata mea – Maria Balan – lucreaza si ea in sistem ca asistent medical la Penitenciarul Bacau, fiica mea – Geanina Balan – este studenta la Academia de Tehnica Militara, iar sotia mea este la „puscarie”. (Rade) Dar nu va faceti probleme ca la 15.30 scapa si vine acasa. (Rade din nou). Mihaela Liliana Balan lucreaza in cadrul Penitenciarului Bacau, ca agent sef tehnica de calcul. Gluma aceasta cu „nevasta mea e la puscarie” tine de fiecare data, lumea ma compatimeste si ma apuca rasul, iar in final le spun adevarul.
R: Cand v-ati indragostit de muzica?
Marcel Balan: Muzica mi-a placut de mic copil, insa, de chitara m-am indragostit datorita fratelui meu. Tin minte ca eram mic, iar fratele meu canta la o chitara care avea o singura coarda. Am fost autodidact, iar mai tarziu am avut chitara mea. Ii spuneam „Scorbura”. In clasa a VIII-a mi-am facut curaj sa merg la un concert al Cenaclului „Flacara”, tinut pe Stadionul „23 August”. Tin minte ca era arhiplin stadionul si am auzit prin statie un anunt prin care erau invitati in spatele scenei toti cei care credeau ca stiu sa cante si au ureche muzicala. M-am dus, iar la auditii ne astepta Adrian Paunescu. Un tip impozant, cu ochi albastri si o voce care te facea sa tresari. Am cantat „Flori de nufar” si am avut surpriza sa ma aflu printre cei sapte baieti selectati din 38 de candidati. Pana sa ma dezmeticesc, Adrian Paunescu ne-a spus sa urcam pe scena. Nu cantasem niciodata in fata unui public numeros, iar odata ajuns pe scena eram inconjurat de o mare de oameni. si am inceput sa cant: „Sunt cam bolnav, chiar azi m-am operat/ De suflet, zau, eram putin umflat/ Aveam in el obiecte nepermise/ Iubire, ganduri, chiar si-un strop de vise…”. Am placut publicului, i-am placut si lui Paunescu si el mi-a propus sa-l insotesc prin tara, sa cant in concertele lui. Dealtfel asa i-a descoperit pe Ducu Bertzi sau Valeriu Sterian. Din acel moment, chitara a insemnat totul pentru mine. Ajuns acasa plin de entuziasm, i-am spus tatalui meu ca nu ma mai duc la liceu si m-a linistit cu muzica cand mi-a spus: „Tu-ti scara ma’tii, muzica iti trebuie tie! Pune mana si invata carte!” Atunci am stiut ca lucrurile sunt serioase, pentru ca tata nu obisnuia sa injure. Tata nu m-a lasat sa-l urmez pe marele Adrian Paunescu si m-a conditionat sa termin liceul.
R: Muzica v-a adus satisfactii?
Marcel Balan: Chitara mi-a atras prietenii intotdeauna. Evident, adunam mai multe fete decat baieti atunci cand ieseam sa cant la chitara in fata blocului. Am primit nenumarate pungi cu apa in cap sau galeti cu apa aruncate de vecini seara la ora 22.00, cand lumea vroia sa doarma, iar noi nu ne lasam dusi in casa. Ramas acasa, mi-am continuat studiile, am ajuns la Academia de Transmisiuni de la Sibiu, iar in 1988 am iesit ofiter si am fost repartizat in structura de aviatie. In Academie am infiintat Grupul Folk „Cetatea”, iar dupa absolvire am format Grupul Folk „Senin”. Componenta grupului a fost schimbata permanent cu personal din cadrul unitatii, cooptand noi colegi. In perioada de inceput am obtinut cu „Cetatea” chiar locul I pe judet la Festivalul National „Cantarea Romaniei”. A venit Revolutia si a murit si Festivalul, lucru care m-a intristat pentru ca era o modalitate de a descoperi valori si de a le promova.
R: Cui va ganditi sa predati stafeta?
Marcel Balan: Nu voi inceta prea curand sa cant, pentru ca muzica imi da viata. Este o pasiune de suflet si nu pot renunta la ea. Intr-adevar, la „Senin” il pregatesc pe plutonierul adjutant Bogdan Paduraru, care canta la flaut. Impreuna cu el si cu ceilalti colegi as vrea sa duc spectacolele noastre si pe alte scene. Se pune insa problema inchirierii salii, iar noi cantam gratis si nu avem buget pentru a sustine astfel de costuri. Cine vrea sa ne vada cantand este invitat sa participe la evenimentele tinute in principal la Cercul Militar. Ultima data am cantat de Ziua Armatei si am primit patru bis-uri la scena deschisa.
R: Care este cea mai hazlie intamplare legata de chitara?
Marcel Balan: In scoala militara am stat la arest. La ora 22.00 se dadea stingerea, iar cine nu putea sa doarma se putea duce la studiu dupa ora 22.30. Ei bine, eu nu ma duceam la studiu ci imi luam chitara si cantam in spalator. Intr-o seara, vine ofiterul de serviciu pe regiment si ma prinde in flagrant. Pentru ca am incalcat regulamentul nefiind la studiu in sala de lectura, m-a bagat la arest. Si uite asa am stat la arest de cateva ori si cantam la chitara pana dimineata, pentru ca aveam voie sa o iau cu mine.
