30 noiembrie 2024

Mountain bike pe zapada

O zi calduroasa de iarna se poate traduce pentru orice bacauan in miscare in natura, vitalitate, incredere si prietenie. Toate acestea le poti trai iarna chiar si in mijlocul padurii. Mai exact, in comuna Margineni, satul Trebes, pe un drum forestier foarte bine deszapezit unde se intâlnesc de regula bikerii.

Spun „de regula”, pentru ca am intâlnit in inima padurii si simpli pietoni care au iesit la plimbare de dragul miscarii. Asa ca drumul spre acest colt de rai al bikerilor vireaza la dreapta cum intri in satul Trebes, din comuna Margineni, in dreptul unei troite.



La intersectie, in strada principala, patru biciclisti poposeau pe marginea drumului sorbind dintr-un ceai fierbinte. Baietii se pregateau sa parcurga o distanta de aproximativ 8 km de drum forestier acoperit cu zapada. Dupa pauza binemeritata, baietii au urcat in sa si au inceput sa pedaleze in grup.

Liberi in padure

Daca pe drumul european au intâmpinat sicane in trafic, biciclistii s-au simtit extrem de bine in padure si au pedalat cu placere. „A fost o plimbare placuta, fara gesturi si injuraturi din partea soferilor. Am constatat pe propria-mi piele ca soferii nu sunt inca obisnuiti cu biciclisti pe timp de iarna si tocmai de aceea ne claxoneaza mai mereu. Am invatat sa ignor diversele reactii ale oamenilor, scopul meu fiind acela de a ma bucura de plimbare si aer curat”, spune Tudor.

El, Dragos, Ionut si Ovidiu sunt vechi prieteni si impartasesc aceeasi pasiune: mersul pe bicicleta. Nu conteaza daca este cald sau frig, daca ninge sau ploua. „Important este sa facem miscare. Si ne place. Era si pacat sa ramânem in casa intr-o zi atât de frumoasa. Soarele a strigat adunarea si ne-am intâlnit câtiva insi sa facem miscare. Locul este ideal. Avem liniste, libertate, energie si o pofta nebuna de pedalat. Unde mai pui experientele unice când te intâlnesti cu o caprioara sau cu vreun iepure salbatic care inoata prin zapada!”, declara Ovidiu.

Pregatirea

Pedalatul pe timp de iarna implica foarte multe riscuri insa hainele potrivite si echiparea corespunzatoare a bicicletei sunt factorii cheie pentru o zi reusita. La ambele capitole, oferta magazinelor este bogata si variata. Biciclistii spun ca la orice costum de iarna este de preferat sa porti intotdeauna maieu, pentru ca acesta absoarbe transpiratia. „Este recomandat sa purtam haine de bicicleta confectionate din Polyester si Elastan.

Echipamentul trebuie sa permita pielii sa respire si sa mentina caldura corpului constanta la vânt, frig si umiditate, dar sa impinga transpiratia catre exteriorul hainelor. Noi spunem ca ne imbracam in stilul foilor de ceapa, adica purtam haine subtiri, una peste cealalta. In aceste straturi se creaza un strat de aer cald care ne protejeaza de frig”, spune Ionut. Hainele pentru ciclism au evoluat in ultimii ani, iar acum, cu doar trei straturi subtiri de haine, biciclistii pot pedala linistiti si la temperaturi sub zero grade Celsius. Daca ploua sau ninge atunci trebuie adaugat un echipament din fâs.

Iarna nu-i ca vara

Cine nu a iesit niciodata iarna cu bicicleta poate sa o faca de acum incolo. Diferentele de la un sezon la altul nu sunt foarte mari. Pentru toamna – iarna, bicicleta nu are nevoie de prea multe transformari.

„E clar! Din start trebuie sa ai anvelope mai aderente, cu crampoane mai putin uzate. In ceea ce priveste piesele, stim cu totii ca partea hidraulica functioneaza mai greu la temperaturi scazute. Pentru mersul iarna, avelopele speciale sunt ideale fiind prevazute cu tinte metalice care confera aderenta perfecta pe zapada sau gheata.

La fel de important este faptul ca pentru a inainta pe zapada cât mai bine avem nevoie de cauciucuri subtiri”, spune Dragos. Pentru cei care vor sa incerce bicicleta si pe timp de iarna: „Spor la pedalat!”



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -