14 noiembrie 2024

Accident grav la „Orizont”

Motociclist, accidentat și prins sub roțile unui taximetru

Un cumplit accident a avut loc, în urmă cu mai puțin de o oră, în zona „Orizont” din Bacău. Un motociclist care circula regulamentar a intrat într-un taximetru care i-a tăiat pur și simplu calea. Martorii povestesc că șoferul de taxi, care venea dinspre Centru, nu s-a asigurat când a vrut să facă manevra de întoarcere, în zona cinematografului Orizont, cel mai probabil pentru a parca în locul rezervat taximetrelor.

Din păcate, motociclistul nu a mai putut evita impactul cu mașina și a intrat direct în autovehicul, ajungând sub roțile taximetrului.



Angajatele de la frizeria din zonă, care au fost martore la accident, au fost primele care au sărit în ajutorul tânărului, acordându-i măsurile sumare de prim ajutor.

„Avea mâna prinsă sub roată și se vedea și o gaură undeva la spate. Cred că îi intrase ghidonul sau altceva în spinare. Tremura, săracul, din mâini și din tot corpul”, spune una dintre martorele accidentului. Pe jos, chiar lângă mașina încremenită de-a curmezișul străzii, era o baltă de sânge, alături de casca parțial zdrobită a motociclistului și o parte dintre lucrurile acestuia. De altfel, resturi din motocicletă erau întinse pe o distanță de zeci de metri, ceea ce indică forța impactului.

„Un sfert de oră, cel puțin, a durat până să ajungă ambulanța. Nu e posibil așa ceva. În plus, poliția nu a luat măsura blocării imediate a traficului, și mașinile continuau să circule pe lângă zona accidentului, peste probe și toate alea”, spun femeile de la frizerie. Cert este că, ulterior, Poliția Locală a fost chemată să asigure buna desfășurare a cercetărilor ofițerilor de la Criminalistică.

Între timp, tânărul a fost transportat la spitalul din Bacău. Rude de-ale băiatului au ajuns și ele la spital și la locul accidentului, încercând, speriate din cale afară, să afle detalii despre starea accidentatului.

După cercetările minuțioase făcute de polițiști la fața locului, vina se pare că este a taximetristului care, deși în zonă era permisă efectuarea întoarcerii, fiind linie discontinuă, nu s-a asigurat. În acest caz, șoferul riscă dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

UPDATE:

Tânărul motociclist în vârstă de 27 de ani a decedat la spital.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014