După ce fiica lor, băcăuanca Miruna-Ioana Gîrțu, o performeră, a studiat la UCL (Londra), la Roma și la Cambridge, iar acum cochetează cu universul Oxford, părinții săi, eminenți profesori, îmi spun: „Cheia succesului unui copil nu poate avea o explicaţie simplă. Credem că două elemente sunt definitorii: motivaţia și educația. O motivație puternică este catalizatorul care mobilizează suficientă energie și informație capabile să determine o persoană ca să atingă o țintă înalţă. Este, așa cum a spus Coelho: «Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău»”. Sunt gânduri minunate/ adevărate pe care le găsești, fericit nuanțate, în toate tratatele de psihologie/ psihologie socială/ sociologie/ pedagogie serioase. Abordând atmosfera relativ lâncezită din grădinițele, școlile, liceele și universitățile noastre, invariabil, experții trimit către motivație.
De Paște, am citit mesajul unui europarlamentar român. Ne vorbea, confundând Crăciunul cu Paștele, despre nașterea lui Hristos și folosea regulile unei gramatici care l-ar fi îmbrâncit în hohote de râs pe un prunc din clasa a II-a. Felurite publicații, încercând să joace rolul de „gardian” al limbii române, dar nu numai, realizează varii topuri ale gafelor politicienilor. Între „aptitudinile” lor gramaticale/ științifice și cele care vizează realizarea prosperității personale este o prăpastie imensă. Cum îi poate motiva Școala românească pe elevi și pe studenți pentru a se lăsa seduși de ispitele Educației/ Culturii, atunci când aceștia văd că succesul în orizontul mioritic al supraviețuirii este garantat de cu totul alte abilități, unele acestea fiind străine de esența ființei umane? Cum îi poate motiva Școala pe beneficiarii serviciilor sale ca să se apropie de studiul profund, atunci când personaje ghiftuite cu droguri, cu o „cultură” de tip mafiot și cureflexele pornografiei și corupției au devenit vedete ale televiziunilor/ nației? Rugați-vă prietenii să vă precizeze numele a trei academicieni români în viață. Mulți dintre dumneavoastră veți rămâne dezamăgiți de rezultat. În schimb, dacă-i veți ruga să vă spună nume de „vedete”… Sau de „politicieni”…
Universitarul Ioan Dănilă, spirit rar care veghează la acuratețea limbii române, a propus pentru un concurs de limbă română, organizat pentru gimnaziști și liceeni, o probă interesantă: dictarea. Surprinși/ reticenți la început, concurenții au priceput importanța acestei probe. Suntem în febra „europarlamentarelor”. Vor da năvală, în curând, peste noi, și alte avânturi electorale. De ce n-ar fi selectați candidații (politici) și printr-o probă de dictare? De ce n-ar trece și prin selecția serioasă a unei testări psihologice? De ce… Etc.
…Pentru chipul cel bun al democrației, Magna Carta reprezintă un reper de excepție: a limitat puterea suveranilor britanici și a deschis orizonturi seducătoare pentru democrația parlamentară. În mai multe tablouri de epocă, regele Ioan Fără de Ţară este înfățișat semnând istoricul document, la Runnymede, în 1215. Regele însă, este știut, era analfabet. Se folosea, pentru a onora această trudă, de un sigiliu. Unii politicieni de astăzi ar putea să-și apere ființarea locuită de analfabetism funcțional, folosindu-se de acest exemplu… Dacă ignorăm faptul că Ioan Fără de Țară a trăit acum vreo opt secole, argumentul este interesant…
