Profesorul Kantorek, din celebrul roman «Pe frontul de Vest nimic nou» al lui Erich Maria Remarque, este emblematic pentru figura intelectualului care, prin idealismul său naiv și gândirea superficială, a contribuit la distrugerea unei întregi generații. Prin promovarea unor idei false, Kantorek și alții ca el au inoculat tinerilor din Germania, în perioada primului război mondial, iluzii periculoase care i-au împins să facă alegeri care le-au curmat viețile și le-au șters viitorul.
Unul dintre cele mai dăunătoare lucruri pe care le-au transmis profesorii ca Kantorek tinerelor generații a fost idealizarea războiului. În fața elevilor săi, profesorul le vorbea despre război ca despre o oportunitate de a demonstra curajul, de a lupta pentru „mama patrie” și de a adera la un ideal măreț. Era o viziune romantică și complet falsă a realității. Tinerii, în special cei din clasele mai tinere, nu aveau experiență directă cu războiul și nu puteau înțelege adevărata sa natură. Ei își imaginau o luptă eroică, unde totul se rezolva prin voință și sacrificiu, fără să realizeze grozăviile și atrocitățile care îi așteptau.
Această idealizare a fost un venin subtil, dar extrem de eficient. Cei mai mulți dintre tineri, ca Paul Bäumer și colegii săi din roman, au fost convinși să se alăture armatei, nu dintr-o alegere rațională, ci dintr-o presiune socială și din dorința de a răspunde la îndemnul autorităților, inclusiv al unor figuri ca Kantorek. În mintea lor, războiul devenea o misiune nobilă, o cale de a dovedi ceva, un mod de a contribui la marele vis național.
Însă, realitatea războiului a fost complet diferită. Tinerii recruți au fost trimiși pe frontul de vest, unde au descoperit haosul, moartea aleatorie, și lipsa de sens în spatele luptelor. În loc de eroism, au înfruntat grozăviile războiului, iar idealismul le-a fost distrus cu fiecare zi de bătălie. Mulți dintre ei nu au mai apucat să se întoarcă acasă, iar cei care au supraviețuit erau adânc marcați de traumele trăite.
Kantorek și alții ca el nu doar că promovau idealuri eroice, ci și le impuneau elevilor săi să le îmbrățișeze fără rezerve, într-o formă aproape religioasă.
În această atmosferă, tinerii nu aveau voie să pună întrebări sau să își exprime îndoieli. Timpul și educația nu le ofereau alternative. A asculta de profesorul Kantorek, a se înrola în armată și a lupta pentru „măreția națiunii” erau prezentate ca obligații sacre, iar orice altă cale era considerată o formă de lașitate. Unii dintre tineri, având puțină experiență de viață, nu au știut să se opună presiunii sociale și au făcut pasul greșit, fără să înțeleagă adevărata esență a deciziei lor.
Ideille promovate de Kantorek au fost ca un drog care, pe termen scurt, le oferea tinerilor un sentiment de apartenență, un scop mai înalt. Dar acest idealism a fost, de fapt, o formă de manipulare.
Un alt aspect important al influenței lui Kantorek a fost lipsa educației critice. Tinerii care îl ascultau pe profesor nu aveau educația necesară pentru a pune sub semnul întrebării cele spuse de acesta. Chiar și în fața realităților clare ale războiului, aceștia continuau să creadă că ce le spusese profesorul era adevărat, că sacrificiul era calea pentru a salva țara. Aceasta imaturitate intelectuală și încrederea în autoritate au fost elemente care i-au făcut vulnerabili la manipulare.
Mai mult, profesorul Kantorek a cultivat o viziune asupra lumii în care adevărul și corectitudinea nu erau determinate de fapte, ci de idealuri. Tinerii nu erau învățați să gândească independent, să pună la îndoială motivațiile celor care îi conduceau. Această lipsă de gândire critică i-a făcut să adopte decizii greșite și să se alăture unui război care, la final, le-a distrus nu doar trupurile, ci și conștiința.
În final, moștenirea profesorului Kantorek și a altor ideologi ca el este tragică. Ei nu doar că au pierdut o întreagă generație de tineri, dar au lăsat o lecție dureroasă despre pericolele oricărei ideologii care nu este analizată și pusă la îndoială.
Erau idealuri care, în teorie, ar fi putut înălța națiunea, dar, în practică, au dus doar la moarte și suferință. Tinerii care, la un moment dat, aveau atât de multe speranțe și visuri, au fost distruși de propriile credințe, împinși de la spate de profesori și autorități care nu aveau niciun fel de empatie pentru destinul lor.
Astăzi, privim la acea perioadă dintr-o perspectivă mai matură și învățăm, poate prea târziu, că orice formă de educație care nu provoacă gândirea critică și care nu încurajează îndoiala constructivă este o formă de manipulare.
