Miercuri la prânz, Moș Crăciun a fost parașutat dintr-o aeronavă militară pe aerodromul Bacău.
Aterizarea a fost perfectă și a făcut deliciul copiilor militarilor de la Baza 95 Aeriană care l-au așteptat la marginea pistei. Moș Crăciun a fost invitat în sala de festivități a unității militare unde s-au împărțit cadouri și a fost organizat un moment artistic.
Cu sprijinul Barrier, Centrul Misionar “Ștefan cel Mare și Sfânt”, a oferit cadouri copiilor din rețeaua de apartamente “Casa mea” din cadrul DGASPC.
Spectacolul a fost animat cu momente interpretate de Muzica Militară a garnizoanei Bacău, maistrul militar Albert Georgian, Ansamblul folcloric “Plaiuri Băcăuane” junior, părintele Dumitru Militaru, mr.(r) Bălan Marcel și corul ASCOR.