Morlachia, cunoscută și sub denumirile de Morlacchia, Morlakija sau Maurovlachia, reprezintă un termen istoric ce desemnează un grup distinct în Balcani, cu prezență majoritară în Croația și Bosnia și Herțegovina. Morlacii, inițial vorbitori de limbă romană, au trecut printr-un proces de slavizare în timp, integrându-se în comunitățile mai largi de sârbi din sudul Balcanilor.
Termenul „Morlachia” se traduce ca „Valahia Neagră.” Aceeași denumire era uneori folosită pentru a face referire la țara Valahia, la nord de Dunăre, în timp ce Moldova era denumită Valahia Albă. Între secolele al XVI-lea și al XIX-lea, Morlachia a fost strategic poziționată între Imperiul Otoman, Republica Venețiană și monarhia Habsburgică, influențând dinamica puterii regionale. Comunitățile morlache au fost confruntate cu provocări economice și cu asimilarea în rândul populațiilor locale de sârbi.
Călătoria lui Alberto Fortis din 1774, „Viaggio in Dalmazia,” a jucat un rol crucial în popularizarea Morlachiei în Europa Occidentală. Fortis nu doar a descris Morlachia și oamenii ei, ci a dezvăluit și o conexiune lingvistică fascinantă. Morlacii, care se autoidentificau ca „Vlahi,” încorporează legături lingvistice și culturale. Lucrarea lui Fortis a inspirat morlachismul, generând reprezentări străine despre Morlachi și modul lor de viață.
Termenul „Vlahi” devine cheie, indicând legături lingvistice și culturale. Morlacii, odată vorbitori de limbă romană, au adoptat limbile slave. Dovezi istorice din secolul al XVII-lea folosesc termenii Vlahi, Rasciani și Sârbi în mod sinonim, indicând confesiunea ortodoxă comună. Interacțiunea termenilor sugerează o relație complexă, indicând elemente culturale comune care au contribuit la evoluția identității Morlachiei.
Vlahii sau Vlasii în croată aveau un stil de viață pastoral semi-nomad, specializându-se în creșterea oilor, caprelor și cailor. Trăsăturile culturale distincte, precum îmbrăcămintea închisă la culoare, utilizarea instrumentului muzical gusle și practicarea cântecului Ojkanje, au adăugat o notă deosebită la mozaicul cultural al Morlachiei.
Evoluția identității Morlache reflectă schimbări socio-culturale mai ample. Pe măsură ce comunitățile slave au format identități naționale, Vlahii vorbitori de limbă romană s-au confruntat cu o identitate unificată, complicând narativa prin împletirea religioasă și etnică. Egalizarea dintre confesiunea religioasă și etnicitate a început în secolul al XVI-lea, când creștinismul ortodox a fost asociat cu sârbismul, iar catolicismul roman cu identitatea croată.
Morlacii din Dinara și Velebit, în ciuda originilor lor vorbitoare de limbă romană, au fost slavizați până în secolul al XIV-lea sau al XV-lea. Cu toate acestea, istroromânii, cunoscuți sub numele de Rumeri sau Vlasi, și-au păstrat limba romană pe insula Krk și în satele din jurul lacului Čepić din Istria.
Moștenirea Morlachiei persistă în peisajul cultural și istoric al Balcanilor. Urmele identității Morlache, asimilarea lingvistică și evoluția culturală rezistă. Astăzi, Morlachia poate lipsi din discuțiile geopolitice, dar impactul ei continuă să se facă simțit. Vlahii, fie că sunt în Dinara și Velebit sau în Istria, contribuie la bogatul tapet cultural al regiunii.
Morlachia, cu trecutul său enigmatic și interacțiunea cu Vlahii, stă mărturie pentru natura dinamică a istoriei Balcanilor. Tranziția duală a identității Morlache subliniază diversitatea culturală. Termenul „Vlahi” servește ca un pod lingvistic și cultural, conectând Morlachii la narativele mai largi ale slavilor din sud, păstrând în același timp urme ale moștenirii lor vorbitoare de limbă romană.
Sursa: Historical Maps from Around the World
