Bogata retea hidrografică a râului Trotus si a afluentilor acestuia a oferit trotusenilor importante surse de energie hidraulica, folosită la diferite instalatii. Dintre acestea, Complexul de instalaţii tehnico-hidraulice de la Boistea-Darmănesti a ocupat un rol important în finisarea tesăturilor prelucrate în cadrul industriei casnice din satele zonei etnografice Trotus.
Folosind cu pricepere forta hidraulica a apei, trasa pe un canal din pârâul Boistea (afluent pe dreapta al Trotusului), Vasile I Hazaparu a construit un asemenea complex de instalatii tehnico-hidraulice, compus din: vâltoare, piua si dârsta, iar separat de ele si o moara de apa.
Vâltoarea reprezinta una dintre cele mai vechi instalatii hidraulice pe pamântul românesc, dar si cea mai simpla. Aceasta a fost folosita pentru îndesirea tesaturilor folosite ca asternut pe pat si învelit, din lâna de oaie, materie prima din abundenta în casele trotusene. Numita si hultoare, aceasta era folosită de pe timpul carpo-dacilor, fiind usor de amenajat. Se alegea un loc unde suvoiul de apa cadea cu forta de la o oarecare înaltime. Aici se adunau mai multe tesaturi de lâna de casa, iar suvoiul le lovea cu putere firele si le rostogolea, îndesându-le.
În evul mediu si în epoca moderna au fost cioplite doage din lemn si asezate în forma de trunchi de con cu vârful pe fundul apei. Între doage se lasau anumite spatii goale pentru evacuarea apei. Cergile se tineau la vâltoare timp de 24 de ore dupa care se dadeau la dârsta. Mai recent, la vâltoare se spalau covoarele, laicerele, paretarele care ieseau curate si culorile ramâneau cu o anumita stralucire, fara ca acestea sa migreze pe tesatura.
Dârsta este o instalatie complexă, independentă, compusă dintr-un cilindru mare de lemn, denumit cos, învârtit de un grindei pus în miscare de roata hidraulica. Cosul misca cerga pe o grapa de maracini care scotea latul de 10 cm. Cergile se foloseau ca învelitoare în casa si la stâna, iar din ele se croia sarica, o piesa de port specifica zonei. In acelasi material se facea plocada, o patura groasa pentru învelit la stâna si de purtat în spate pe timp friguros si umed.
Piua de sumani reprezinta cea de a treia instalatie de la complexul hidraulic Boistea-Darmanesti. Aceasta era o instalatie mai complicata care împâslea tesaturile de casa din lâna pentru a le îngrosa, din care se confectionau: itarii grosi de iarna, sumanii pentru barbati si femei, glugile ciobanesti nelipsite în portul de la stâna.
Piua lui Vasile Hazaparu functiona pe baza unui grindei, învârtit la unul din capete de o roata mânata de apa. La celalalt capat al grindeiului functionau doua chiluge de lemn, prinse într-un dispozitiv numit jug, care bateau alternativ sumanii într-o teica de lemn, numita gavan. În permanenta sumanii erau udati cu apa calda care curgea printr-un uluc. Am avut ocazia sa fac cercetari asupra acestui complex hidraulic despre care am scris amanunte în cartea autorului Dorinel Ichim intitulata „Zona etnografica Trotus”, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1983. Aceasta carte are meritul de a fi prima intre cele 21 scrise pâna în prezent, din care 18 tiparite.
Tot acest complex de instalatii a functionat în stare impecabila pâna în iunie 2005 când inundatiile l-au distrus prin apele învolburate ale Trotusului, fara sa mai fie restaurat.
Prof. dr. Dorinel Ichim, cercetator
