* principalul suspect are 17 ani si a fost deja arestat preventiv * el este acum cercetat pentru tâlharie urmata de moartea victimei
Femeia de 79 de ani, din municipiul Moinesti, locuia singura in casa pe care o avea in cartierul Gazarie.
Saptamâna trecuta, intr-o noapte, un individ de 17 ani a intrat peste ea in locuinta, a batut-o cu bestialitate si i-a furat doi lei si un set de pahare. Practic biata batrâna a fost desfigurata, spun martorii, si a ajuns la spital cu multiple leziuni, in special la cap.
Medicii au facut tot ce au putut ca sa o salveze, dar, din cauza starii foarte grave in care era, eforturile lor au fost in zadar.
„Pacienta a fost intubata si ventilata mecanic si a fost monitorizata hemodinamic invaziv, au fost stabilizate functiile vitale, insa cu tot efortul si evolutia ei initiala, relativ stabila si incurajatoare, dupa cinci zile a survenit decesul.
Prezenta multiple leziuni echimotice, hematoame toraco-cervico-faciale monstruoase”, a declarat medic primar Eugen Tincu, seful Sectiei de Terapie Intensiva, din cadrul Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti.
Ceilalti batrâni, care locuiesc in acelasi cartier, s-au ingrozit când au auzit ce a patit femeia si se tem sa mai primeasca straini in curte.
„Sotul este imobilizat la pat, eu sunt batrâna si trebuie sa mai apelezi la cineva sa te mai ajute la munca. Le dai bani, mâncare, bautura si apoi te omoara. Baiatul asta cica a fost la ea sa-i aseze niste lemne si o fi crezut ca are bani”, spunea tanti Elena.
„Eu când am vazut ca este poarta mare deschisa m-am dus sa vad ce este cu ea. Era un geam stricat si m-am gândit ca s-a intâmplat ceva. Am chemat un nepot si când am intrat acolo ea era cazuta la usa, batuta rau, si pe picioare, pe mâini si capul era zdrobit. Nu mai putea vorbi ca a strâns-o de gât. Au venit politistii si au facut ancheta”, spunea si Aneta Agavriloaie.
Vecinii spun insa ca nu l-au mai vazut pe agresor prin preajma victimei, dar il cunosteau pentru ca in urma cu câteva luni a mai intrat in casa peste o alta batrâna, care locuieste pe aceeasi strada, a strâns-o de gât, ca sa o sperie, si i-a furat banii.
Individul a fost deja arestat preventiv si dupa ce batrâna a decedat s-a schimbat si incadrarea juridica a faptei, fiind acum cercetat pentru tâlharie urmata de moartea victimei. Pentru ca este minor, risca internarea intr-un centru de reeducare pentru o perioada de pâna la 15 ani.