Băcăuanii care vor să-și schimbe mașina din garaj, achiziționând una nouă prin Programul Rabla Clasic, au la dispoziție un termen mai lung pentru a face asta. Astfel, potrivit Ordinului Ministerului Mediului nr. 1.470/2021, de săptămâna aceasta, cei interesați au la dispoziție 240 de zile pentru a casa și radia mașina veche și a-și lua una nouă de la un dealer auto local.
Până acum, valabilitatea notei de înscriere era de 150 de zile. Cei care vor să beneficieze de voucherul asigurat de stat pentru achiziționarea unei mașini noi trebuie să aducă la casat una veche (autoturism, microbuz, autoutilitară ușoară sau autospecială/ autospecializată ușoară), înmatriculată la noi, care să aibă o vechime de cel puțin opt ani.
Cine nu dispune de un autovehicul vechi poate cumpăra dreptul de folosire a unei prime de casare de la o persoană sau firmă care a casat o mașină rulată. Pot primi la schimb 7.500 de lei pentru cumpărarea unei mașini și 5.500 de lei pentru achiziția unei motociclete. Dacă mașina nouă este din categoria eco, se mai poate adăuga un bonus de până la 3.000 de lei.
Mașina cumpărată prin programul Rabla trebuie păstrata cel puțin un an de la data achiziției, după care poate fi vândută.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.