Note mai mari la lucrarile practice si probele scrise, dar mai putini ani vechime la catedra. Acestea sunt noile conditii pentru participarea la examenul de definitivat din acest an. Astfel, pentru a se putea prezenta la proba scrisa din cadrul examenului, candidatii trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii: – calificativul partial pentru anul scolar in curs „Bine” sau „Foarte bine”, cel putin media 8 la inspectiile speciale (fata de 7 cât era pâna acum) si stagiu efectiv de predare de cel putin un an la catedra (fata de doi). „Aceste prevederi au intrat in vigoare in anul scolar in curs si este valabila pentru toti absolventii cu studii cu licenta, promotia 2012. Regulile examenului s-au schimbat fata de anul trecut, prin publicarea de catre Ministerul Educatiei a unei noi metodologii, care a aparut in Monitorul Oficial din noiembrie 2012”, a explicat prof. Ida Vlad, inpector resurse umane la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau. Anul acesta, examenul de definitivat este programat sa se desfasoare in data de 18 iulie. Pentru a fi declarat promovat, candidatul trebuie sa obtina la proba scrisa nota minima 8. Anul trecut, din cei 210 profesori ramasi in concursul de definitivat, 201 s-au prezentat la lucrarile scrise, dar 4 au fost eliminati, fiind prinsi cu fituici, iar 14 s-au retras din examen. Definitivatul le confera profesorilor titulari si celor suplinitori calificati dreptul de a profesa in sistemul de invatamânt preuniversitar. Cei care nu au luat acest examen se pot inscrie in sesiunile urmatoare, dar nu mai mult de trei ori in cinci ani. Ulterior definitivatului, evolutia in cariera se realizeaza prin obtinerea gradului didactic II si gradului didactic I.