În iureşul campaniei electorale o modificare a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, prin OUG Nr. 23/2019 publicată în data de10 aprilie 2019 a trecut nebăgată în seamă.
În esenţă, o parte a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar nu avea asigurată stabilitatea pe post, fiind încălcat principiul continuităţii activităţii didactice de predare la aceleaşi clase de elevi, aspect ce afecta calitatea activităţii desfăşurate în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.
Concret, un profesor ce obţinea minim media 7 la concursul naţional de titularizare după ce găsea o catedră şi obţinea acordul conducerii respectivei unităţi de învăţământ devenea titular al postului pentru un an de zile, după care o luau de la capăt cu un nou examen pentru următorul an.
Să luăm exemplul unui învăţător care prelua gândăceii din clasa „0” iar în clasa I ce ar fi urmat, învăţătorul cu pricina se putea să nu mai primească postul, ori să fie titularizat la o altă unitate de învăţământ.
Iar faza cu pricina să se repete şi în clasa a II-a, a III-a etc. Copiii ataşaţi emoţional de „doamna” ori „domnul” nu-l mai regăseau după vacanţă. Dar şi reciproca era valabilă, de ce nu? În anul şcolar current, peste 16.000 de posturi didactice de predare sunt ocupate cu personal didactic calificat angajat pe perioadă determinată în baza rezultatelor obţinute la concursuri naţionale de titularizare şi care ar fi trebuit să susţină un nou examen pentru anul şcolar 2020-2021.
Conform textului iniţial al Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, art. 93 “(1) Hotărârile privind angajarea, motivarea, evaluarea, recompensarea, răspunderea disciplinară şi disponibilizarea personalului didactic se iau la nivelul unităţii de învăţământ de către consiliul de administraţie, cu votul a 2/3 din totalul membrilor.
Directorul unităţii de învăţământ emite deciziile conform hotărârilor consiliului de administraţie. Angajatorul este unitatea de învăţământ…” Prin noua modificare, acest articol se completează cu un articol nou, art. 931 , după cum urmează: “(1) Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ pot hotărî modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, pentru cadrele didactice calificate, dacă acestea au promovat examenul de definitivat şi concursul naţional de titularizare cu nota/media de cel puţin 7, în condiţiile prezentei legi, şi dacă postul este vacant. (2) Cadrele didactice calificate care beneficiază de prevederile alin. (1) au dreptul să participe la mobilitatea de personal, potrivit metodologiei elaborate cu consultarea partenerilor de dialog social şi aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.”
Într-o traducere directă, atâta vreme cât va exista populaţie şcolară care să necesite prezenţa respectivului profesor/învăţător titularizat pe post, acesta va fi scutit de testul unui nou examen de titularizare. Mobilitatea de personal prevăzută la pct. 2 se referă la dreptul de transfer de la o unitate de învăţământ la alta, funcţie de anumite criterii stabilite de lege. Însă această modificare „îndulceşte” doar statutul titularului. Acesta din urmă, în condiţiile diminuării populaţiei şcolare aferente postului unde a fost titularizat, o ia de la capăt cu un nou examen de titularizare.
OUG Nr. 23/2019 mai are unele modificări şi specificaţii dedicate modului de administrare a patrimoniului unităţilor de învăţământ. Însă aceste modificări privesc bucătăria internă a administraţiei, aşadar nu ne vom referi la ele.
Nu se uscase cerneala pe noua reglementare, că un vânt de modificare a început a bate prin inspectorate (rima e întâmplătoare). O sumă de principii ce tind la modificarea legii învăţământului a fost transmisă inspectoratelor şi, de aici cadrelor didactice, pentru a fi pusă în discuţie.
Sub titlul generic EDUCATIA NE UNEŞTE şi un subtitlu, Viziune asupra viitorului educației în România , un amplu material de 22 de pagini a pus la încercare perspicacitatea cadrelor didactice. Dincolo de principiile generoase şi definiţiile din preambul se întrevăd nişte semnale.
Astfel cap. VI prevede: Învățământul obligatoriu începe la 3 ani și se termină printr-un examen de maturitate la vârsta majoratului. Parcursul școlar se construiește pe principiul flexibilității, este centrat pe nevoile și aptitudinile beneficiarului și duce la autonomizarea acestuia ca membru al societății, din punct de vedere personal și profesional….. etc.
Poate acest proiect ar fi rămas anonim ca alte proiecte dacă nu s-ar fi remarcat printr-o intensă dezbatere la nivel de inspectorate, cercuri pedagogice, şcoli şi licee, dezbateri finalizate cu procese verbale, semnături şi pozele particiapanţilor, toate aceste dovezi urmând să fie retrimise la minister. Scopul ….rămâne încă un mister.
Jr. Adrian M. Ionescu
