Locuitorii duc lipsa de apa rece aproape zilnic
Pe strada 13 Septembrie, a carei modernizare a fost terminata in toamna, casele nu sunt racordate nici acum la noua conducta de apa. Pe conducta veche curg avariile. Locuitorii din zona spun ca daca ar fi racordati la conducta noua, nu ar avea atatea necazuri cu apa. Strada Alexandru Lapusneanu, la care lucrarile de modernizare ar fi trebuit terminate in 27.10.2007, nu este asfaltata. Este plina cu gropi iar la intrare, dupa cea mai mica ploaie, se formeaza un adevarat lac.
Desi sunt racordate la reteaua de apa a orasului, in sute de gospodarii de pe mai multe strazi din cartierul Tache este mai tot timpul seceta. Chiar si dupa ce strada pe care locuiesc a fost modernizata anul trecut de catre Primaria Bacau si odata cu aceasta a fost montata o conducta noua ei sunt lipsiti de apa rece aproape zilnic. aSi acum este oprita, ne-a spus ieri, in jurul orei 10.30, Adriana Florea, de la numarul 59, strada 13 Septembrie. Pe la ora 9.00 a oprit-o”. La randul lui, C.M., de la o alta casa, de pe aceeasi strada, ne-a declarat: aZilnic apa se da cu program. De ani de zile este asa aici, pe strada noastra. Chiar si acum, dupa ce strada a fost modernizata si s-a pus o conducta noua”. Dar probleme cu apa sunt si pe alte strazi din aceeasi zona. aNe opreste apa in fiecare zi, ni s-a plans Saveta Zargiu, de pe strada Marasti, nr.67. Nici acum nu avem (ora 11.00 – n.n.). Cand ii da drumul apoi, cate o ora si jumatate trebuie sa o las sa curga pentru ca este neagra ca pacura”. De aceasta data furnizarea apei a fost intrerupta pentru ca joi dimineata a aparut o avarie pe conducta de pe strada Alexandru Lapusneanu si intersectia arterelor Marasti si Dacia. Ieri, la ora 10.30, la intersectia amintita am gasit doi lucratori ai RAGC. Oamenii ne-au spus ca remedierea defectiunilor a fost finalizata ieri, dupa ce si cu o zi in urma se lucrase la ele si fusese oprita apa de la primele ore ale diminetii, pana dupa ora 15.00.
Dupa modernizarea strazii, apa vine tot
prin conducta veche
Locuitorii din zona spun ca aici nu ar mai fi atatea avarii, daca reabilitarea retelei de apa, lucrare prevazuta in cadrul modernizarii strazilor de catre Primaria Bacau, ar fi fost dusa pana la capat. Aceasta ar fi dat posibilitatea si limitarii considerabile a efectelor avariilor din zona. aS-a facut racord individual pentru fiecare casa, dar inca nu suntem legati la conducta noua, desi lucrarile la ea au fost terminate din toamna trecuta, ne-a spus Constantin Popescu, de pe strada 13 Septembrie. Conducta noua are un sistem care permite ca in cazul unei avarii sa se opreasca apa pe o portiune mult mai mica, astfel incat sa fie afectate cat mai putine familii. Cum suntem legati tot de conducta veche, se opreste apa pe toata strada”. Si Adriana Florea a spus: aConducta noua este adusa pana in curte, dar racordul il avem tot la cea veche. Eu nu stiu care ar fi avantajele noastre daca am fi racordati la conducta noua. Pot doar sa va spun ca si acum ni se tot opreste apa”. Chiar si lucratorii RAGC au confirmat faptul ca si acum consumatorii de pe strada 13 Septembrie sunt legati tot de conducta veche. aLa conducta noua de apa nu s-a facut inca racordul individual”, ne-au spus ei. Modernizarea strazii, insa, cuprinsa in planul de investitii al Primariei Bacau pare sa se fi incheiat de multa vreme. Ca dovada, la intrarea pe strada nici nu mai exista panoul care indica faptul ca pe aceasta strada este santier in lucru si mentiona data finalizarii investitiei.
Plan de lucrari fara cap
Dar in timp ce locuitorii de pe strada 13 Septembrie si de pe alte strazi din cartierul Tache se plang ca nu au apa, o parte dintre cei de pe o artera de circulatie vecina reclama ca au prea multa, insa, in fata casei. De fiecare data cand ploua si mult timp dupa aceea, la intrarea pe strada Alexandru Lapusneanu se formeaza un veritabil lac. Daca din cer curg torente, atunci lacul se intinde pe cateva zeci de metri (intre cei doi stalpi de iluminat) de la o bordura la alta. aAtunci nici nu se mai cunoaste strada, ne spune Gheorghe Ardeleanu. Apa ajunge la o inaltime de peste 10 centimetri. Vin copiii cu bicicleta si cad in balta”. Si aceasta strada este modernizata de catre Primaria Bacau. La intrare, pe un panou scrie ca termen de executie-12 luni, cu incepere in 27.06.2007, dar imediat mai jos este mentionata ca data de finalizare a lucrarii-27.10.2007. Strada arata, insa, acum ca dupa bombardament, cu gropi mai mici ori mai mari, neasfaltata. aCand au pus prundis nu l-au nivelat ca lumea, mai spune Gheorghe Ardeleanu. Cel putin in dreptul casei noastre si a vecinului au lasat ca o covata. Am vorbit cu inginerul de la firma care modernizeaza strada sa mai puna macar un camion de balastru, a promis ca va va aduce, dar a trecut atata vreme de atunci si nu a facut nimic. Nu mai spun ca au turnat ciment in fata fiecarei porti si la multe case s-a umflat si a crapat. A trebuit sa toarne apoi altul”. Si Gheorghe Ardeleanu mai sustine ca anu au facut racordul la conducta noua de apa nici la noi, nici la vecinul nostru, pentru ca au auitata”. In plus, oamenii se plang ca la intrarea pe strada nu sunt indicatoare de circulatie, astfel ca este pericol permanent de accidente. Unii mai considera ca lucrarile de modernizare a strazilor nu au fost facute cu cap. aIn loc sa faca intai strazile laterale si pe urma sa intre pe Marasti, cea principala, au procedat invers, mai retinem de la Saveta Zargiu. De cand lucreaza pe cele laterale, masinile care ies de pe ele aduc noroiul de acolo si toata mizeria. S-a distrus deja strada Marasti”. Scris de Elena Tintaru
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.