Imașul satului copilăriei mele avea o zonă periculoasă: un sorb. Nu era vârtejul clasic de apă cu un ochi adânc/periculos, ci un fel de mocirlă perpetuă în care, dacă intrau, unele vite erau pur și simplu înghițite. Copiii care primeau ,,botezul” imașului, atunci când duceau prima oară animalele la păscut, erau informați cu foarte mare responsabilitate despre pericolul mocirlei. Apropierea de ea stârnea mereu fiori, dar și o mare responsabilitate.
Este agitată în spațiul public ideea unei anchete parlamentare care-și propune să clarifice dacă lideri ai unor instituții cu moț – S.R.I., D.N.A., M.A.I. etc – s-au întâlnit în noaptea unor alegeri prezidențiale, pentru a hotărî cine va fi alesul. Ca muritor de rând, n-am argumente care să susțină că indivizii ar fi procedat astfel, sfidând opțiunea urnelor, dar, freudián, subconștientul meu, care nu poate fi pedepsit de nicio instanță, îmi șoptește că ticăloșia a avut loc.
Mocirla aceea a fost deosebit de activă, înghițind, ca un sorb sui-géneris, opțiunea democratică a unei națiuni. Prezența mocirlei în politică nu este o surpriză. Mă lovește însă o mare mirare: de ce se vrea ca audierile acestei anchete parlamentare să fie secrete? Fiind un pericol public major, ființarea acestei mocirle trebuie cunoscută până în cele mai mici secrete. Acești mocirloși sunt plătiți generos de către noi, contribuabilii, cei care avem dreptul să cunoaștem modul în care este otrăvit sufletul firavei democrații.
Din păcate, și destinele localităților noastre, bântuite deseori de secretomanii administrative, de aranjamente mizerabile de culise, au același iz de mocirlă democratică. Suntem prizonierii unei lipse cronice/sfidătoare de transparență, ființe pe cale de a fi transformate într-un vulg spoit machiavelic doar cu dreptul de a vota/urla/înjura.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
