Joi, 5 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a participat la manifestările cultural-duhovnicești organizate de Protoieria Moinești. Evenimentul central al zilei a fost procesiunea „Calea Sfinților”, dedicată întâmpinării raclei cu Sfintele Moaște ale Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, însoțită de o slujbă de binecuvântare a copiilor, înainte de începerea noului an școlar.
Manifestările au început la ora 17:00, când Sfintele Moaște, aduse cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au fost primite cu profundă evlavie de un număr mare de credincioși, preoți și reprezentanți ai autorităților locale și centrale. La ceremonie au participat și părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, și părintele Costel Mareș, protopopul de Moinești.
În piațeta din fața catedralei „Sfântul Nicolae” din Moinești, după intonarea imnului României și prezentarea onorului militar de către garda de onoare a Regimentului Bacău, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oficiat slujba Acatistului Sfinților Brâncoveni și slujba de binecuvântare a copiilor. A urmat citirea mesajului Patriarhului Daniel, care a subliniat importanța educației creștine ca fundament al societății. Mesajul intitulat „Educația creștină este lumină pentru societate” a încurajat părinții, elevii și profesorii să prețuiască și să promoveze valorile creștine în educația copiilor.
În continuare, Înaltpreasfințitul Ioachim a transmis un mesaj despre importanța credinței și a educației spirituale, subliniind modelul martiric oferit de Sfântul Constantin Brâncoveanu. Evenimentul s-a încheiat cu premierea copiilor care au încheiat anul școlar precedent cu rezultate deosebite, aceștia fiind recompensați cu diplome de excelență și rechizite oferite de Protoieria Moinești.
Credincioșii prezenți au trăit momente de intensă emoție și trăire spirituală, încheind ziua cu recunoștință și binecuvântare, pregătiți pentru începutul noului an școlar și întăriți în credință prin exemplul sfinților mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe.
Sursa video: Mihai Miki