Mizerabilii

În vreme ce marii comercianți, în ticăloșia lor obișnuită, ne mint pe față, prefăcându-se că luptă aprig în combaterea inflației și îngheață, chipurile, prețurile, pensionarii, bieții de ei, tot așteaptă să le majoreze cineva pensioarele. Mă gândesc la ei – n-am cum să n-o fac – pentru că, odată și-odată, cu voia lui Dumnezeu, voi ajunge și eu să fiu cu adevărat „întreținut” de stat.

Mă gândesc, îngrijorat, nu doar la bătrâna și mereu tânăra mama, ci și la dom’ profesor universitar (persoană cunoscută în tot județul, dar și în țară ori peste, vajnic apărător al casei în care s-a născut „bardul”) despre care am aflat, deunăzi, că încasează o pensie de toată jena, mai mică decât venitul de-acum al unui amărât de la „spații verzi” care dă cu târnul prin oraș. Greu de crezut și de acceptat o așa realitate mizerabilă! Din păcate, la cum îi știu pe-ai noștri cârmaci de țară, mulți dintre ei, analfabeți funcționali ajunși în funcții publice, nu cred că se va ajunge, vreodată, să se pună preț pe contribuția pensionarilor.

Evident, îi scot din calcul pe falșii pensionari care, la 45 de ani, s-au înghesuit să se pună pe lista celor care nu mai pot munci, dar pe care-i vezi lucrând (surpriză!) tot la stat și tot pe salarii mari. Unii chiar având venituri din două sau trei surse. Jenant. Deocamdată, observ doar un joc de glezne în coaliția nefirească de la guvernare. Se joacă oamenii ăștia cu destinele românilor…Ferească Dumnezeu! Și tare mi-e teamă că, așa cum nu l-a văzut nimeni pe Elon Musk vizitând castelul Bran, nici mama, nici colegii ei n-or să pupe, curând, ceva în plus la pensie. Poate, doar prin preajma unor alegeri. Poate. Dar și atunci, mizerabile firimituri.

Mai plauzibilă mi se pare revenirea lui Trump la cârma SUA (ar fi o nebunie, dacă mă gândesc la prietenia lui Donald cu Putin și alți lideri extremiști din Asia), decât asigurarea unui venit decent bătrânilor care au clădit țara până să vină alții să o fure și s-o dea la fier vechi. De altfel, politicienii noștri de mucava n-au avut sânge în instalație ca să-l pună la punct pe ungurul extremist care a amenințat-o pe ziarista din Târgu Mureș, darmite să adopte decizii cu adevărat importante pentru popor. Și asta într-o perioadă în care, s-a văzut, președintele ungurilor a decis să-i cucerească pe ungurii ardeleni pompând la greu bani în educație, sport, biserică și mass-media.

Klaus al nostru era concentrat să ajungă șeful NATO, în disperarea sa de a mai găsi un loc unde să fie, măcar un timp, ferit de necazuri, după ce nu va mai fi der präsident, conștient fiind că imunitatea românească este apă de ploaie, dacă privim la ce li s-a întâmplat foștilor locatari de la Cotroceni. Iar bubele din cap sunt multe, se știe. Nutresc, totuși speranța că mama, dar și dom’ profesor universitar, vor scăpa cât mai curând de aceste umilințe, trăind fără grija facturilor, 100 de ani încolo. Cel puțin.