16 noiembrie 2024

Miss si Mister la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Onesti

„Cu casa închisa” si cu sala plina, la Casa de Cultura a Sindicatelor din Onesti – asa s-a desfasurat Concursul Miss si Mister Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”! Radu Chirila si Antonela Tamas (nimeni alta decât „Miss Boboc” a acestui colegiu, din urma cu 4 ani), au fost prezentatorii ce au deschis spectacolul-concurs, gândit ca „o plimbare” în minunatul Las Vegas. Organizat de colectivul clasei a XII-a B2 (prof. diriginte Vasile Saraiman), la acest spectacol „muzica, dansul si buna dispozitie au fost obligatorii”. În juriul concursului s-au aflat profesorii Mihai Ursachi (director), Oana-Paula Zaharia (director adjunct), Ecaterina Sovejanu (consilier educativ), Luminita Onofrei, Vasile Boz precum si reprezentanti ai clasei organizatoare (elevii Roxana Tudureanu si Vlad Croitoru). Desfasurarea probelor concursului, la care s-au intrecut 7 concurenti si 7 concurente, a fost „asortata” cu prezentarea unui frumos program artistic ce a avut ca protagonisti pe Andreea Clopotaru, Marian Hurmuzache, trupele de dans modern „Arabesque” si „Felix” (de la Clubul Copiilor Onesti). Îndrumate de prof. Mihaela Predoiu un grup de fete de la clasa a XI-a B1 a Colegiului „Gh. Asachi” au prezentat un dans country, acest moment fiind continuat cu recitaluri de muzica usoara sustinute de Rares Baroti si Andrada Bratovianu (cu o prezenta scenica deosebita, irezistibila în interpretarea melodiilor din repertoriul international). Pornind de la vorba stiuta „românii au talent”, a venit si rândul participantilor înscrisi în concurs sa încânte spectatorii la proba aptitudinilor artistice. Concurentele Bianca Cristea si Bianca Lazar au prezentat un dans latino, iar Marian Rachita s-a straduit sa stavileasca aplauzele publicului prin frumusetea unui dans mambo! Rares Rosu a oferit spectatorilor o pantomima, Denis Sârghie a avut succes cu un dans modern iar Elena Moise a încântat pe cei prezenti cu interpretarea unei melodii romantice. Denisa Coaca a „punctat” la originalitate prin prezentarea unui dans contemporan, Emiliana Ghinet si Dana Olariu s-au lasat purtate tot pe ritmurile dansului modern iar concurenta Andreea Andronache a prezentat un sugestiv dans sportiv, cu multe elemente de gimnastica artistica. Si dansul si cântecul popular „a fost la înaltime”, concurentul Radu Tapalaga urcând pe scena alaturi de un grup de dansatori, în frumoase costume populare traditionale.
Iata si premiile „bobocilor” care au trecut pragul tuturor emotiilor la acest concurs: Miss si Mister Spontaneitate au fost desemnati Ana Moise si Cristi Rusu, Andreea Andronache a primit titlul Miss Originalitate, Rares Rosu fiind ales Mister Originalitate. Francesco Rusu si Bianca Lazar sunt câstigatorii titlurilor de Mister si Miss Naturalete, Marian Rachita „a bifat” titlul de Mister Eleganta, iar Bianca Cristea a fost desemnata Miss Eleganta. Lui Denis Sârghie i-a revenit titlul Mister Creativitate, Dana Olariu se bucura a fi Miss Creativitate in timp ce alti doi concurenti – Rares Petcu si Denisa Coaca – sunt câstigatorii titlurilor Mister si Miss Popularitate. Pe acesti concurenti îi întâlnim si pe cea de-a doua treapta a podiumului, pe locul III clasându-se Rares Rosu si Ana Moise. Fiind momentul anuntarii câstigatorilor titlurilor de Mister & Miss Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, acestia sunt Laurentiu Tapalaga si Emiliana Ghinet, ce au fost desemnati si… Mister si Miss Fotogenie, fapt care s-a dovedit un mare avantaj în cucerirea titlurilor râvnite. Vestea ca Liviu Teodorescu, un câstigator al show-ului „Vocea României”, ce a devenit un solist „de top”, care si-a lansat primul single, a fost invitatul special al organizatorilor spectacolului-concurs Miss si Mister Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, a strabatut tot Onestiul, cu parerile cele mai bune pentru o prestatie deosebita a acestuia.






Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014