Astăzi, în jurul orei 14, pe Heliportul Spitalului Judeţean de Urgenţă a avut loc o misiune aeromedicală specială.
La Serviciul de Primiri Urgențe Bacău a fost adus un bebeluș în vârstă de 11 luni, intoxicat prin ingestie de detergenți.
Medicii din UPU i-au acordat primul ajutor, copilul a fost intubat, stabilizat și a fost solicitat elicopterul SMURD pentru a fi transferat la Spitalul ,,Sfânta Maria” din Iași.
Elicopterul SMURD a ajuns pe Heliport în trei minute de la solicitare fiind prezent la Trebeș la Raliul Moldovei.
Pentru personalul operațional de pe Heliport, aceste situații excepționale necesită asigurarea condițiilor de aterizare contracronometru, făcând de fiecare dată ca misiunea să fie una reușită.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.