27 noiembrie 2024

„Miserupiștii”

N-aș fi singurul care, de fiecare dată când apare, pe la Tv, un politician, îi vine să…schimbe programul. Cred că alții se manifestă mai abitir, făcându-i rău „nevinovatului” dispozitiv de redat imagini sau îndreptându-și furia către pisica cea leneșă care, i se pare, iese enervant de agale din casa abia încălzită. N-am făcut niciun secret din faptul că nu mi-a plăcut niciodată de specimenele despre care fac vorbire, nici de…., nici de… Îmi creștea, brusc, tensiunea când, pe la începuturi, îl vedeam pe marele Haș, huțulul cu ochii bulbucați și tenul rozaliu, cum își declara public nevinovăția, în timp ce își îndesa miliardele de euro, în conturile din Elveția.

Bașca, își îndemna, fără nicio remușcare, și odrasla, să facă așișderea. Regretul cel mare este că n-a ajuns, ca și cei câțiva complici la jaful repetat, să înfunde pușcăria. N-am nicio urmă de considerație nici față de ceilalți, din barca rivalilor, care, acum, s-au avânturat la cârmă. Mi-i amintesc cum, înainte, opoziția ajunsă, între timp, nedemocratic, să conducă o țară, îi ridiculiza pe „ciumații roșii”, accentuând, cu obstinație, pe prenumele multiple ale acestora: Victor Viorel, Viorica Vasilica, Liviu Nicolae, Eugen Orlando.



Acum, nu mai auzi pe nimeni clamând Klaus Werner, Alina Ștefania, Lucian Nicolae, Robert Ionatan sau Roberta Alma (oare, ce-o mai fi făcând?), nici măcar Vlad Vasile, Ilie Dan, Stelian Cristian. Ca să nu mai spun că și ei, tot „noaptea, ca hoții” au luat decizii importante pentru toți. Mai mult, vajnicii guvernanți, pe vremea când se zbăteau în opoziție, se buricau cerând demisia oricăriu ministru „ciumat”, de fiecare dată când bătea vântul mai tare prin țară. Acum, nu-l văd pe niciunul dintre ei aruncându-se în fața ghilotinei când le tot iau foc saloanele cu bolnavi. Vorba-ceea: e bine și cald, la guvernare.

Mă întreb, însă, ce-l califică, oare, pe tânărul de la Sănătate, să păstorească un domeniu atât de special? Aș fi văzut, acolo, un medic sau un specialist în domeniu, nicidecum un … finanțist. Sau pe mincinosul de la Justiție care s-a dat handicapat, falsificând dosarul, ca să primească, de pomană, casă de la ANL? E limpede că toți „miserupiștii” vaccinați de la vârful țării se luptă, din greu, pentru binele propriu, lăsându-i pe părinți să trăiască în teroarea trimiterii copiilor în focarele Covid și pe bolnavi murind sau luptându-se, până la moarte, cu sechelele bolii.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014